Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat azi pe cercetătorul de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2014, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni.
Tot azi, cercetătorul de origine română Stefan Hell va fi decorat, în numele Regelui Mihai I, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura vineri, de la ora 19.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti.
Ceremonia de decorare de la Palatul Elisabeta va fi urmată de un dineu, în Sufrageria Mare, oferit în onoarea savantului, în numele Regelui Mihai, de către Principesa Margareta şi Principele Radu. La ceremonie vor lua parte preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanţi ai Academiei, precum şi personalităţi de prestigiu ale comunităţii ştiinţifice internaţionale.
Profesorul Stefan Hell s-a născut la Arad în anul 1962 şi a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania, în anul 1978. A obţinut licenţa şi diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, este cercetător la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg.
De asemenea, Stefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Göttingen şi profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.
În 2014, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner, Hell a primit premierul Nobel pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie".
Concret, Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.