Preşedintele Iohannis participă la Conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, azi, la Paris, la Conferinţa Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

La deschiderea Conferinţei Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice vor lua parte şefi de stat şi guvern din peste 145 de ţări, precizează sursa citată.

Miza principală a conferinţei, care se va desfăşura la Paris, în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambiţioase şi obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice, potrivit Preşedinţiei.