Președintele interimar al PSD explică strategia în privința suspendării lui Klaus Iohannis

Președintele interimar al PSD explică strategia în privința suspendării lui Klaus Iohannis

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a explicat care sunt cauzele prăbușirii partidului și modul în care înțelege să acționeze în privința acțiunilor lui Klaus Iohannis.

"PSD este un partid care după trei ani de guvernare, cu un program de guvernare, bun sau rău, dar aveam un program de guvernare, din punctul meu de vedere, coerent, după zeci de decizii bune luate, atât pentru români, cât şi pentru România, de eliminări de taxe, cu salarii, cu pensii, cu anumită coerenţă monetară, a ajuns să piardă două rânduri de alegeri. Cred că va fi chiar un caz care se va preda la SNSPA, la studenţi, cum am reuşit noi această 'performanţă'", a afirmat Marcel Ciolacu, prezent în emisiunea lui Ionuț Cristache de la TVR1.

Cauza pentru care PSD a pierdut alegerile

"Alegerile europarlamentare le-am pierdut, în primul rând, având un discurs pe legile justiţiei fără să fim suficient de limpezi şi suficient de credibili că lucrurile bune, care se regăsesc în aceste legi, nu sunt benefice numai pesediştilor, ci şi întregii ţări. Nu putem spune că în România nu au existat abuzuri în justiţie. Numai protocoalele, dacă le luăm în discuţie, care s-au dovedit a fi ilegale, sunt un element care este îngrijorător pentru democraţia unei ţări. (...)

Nu am găsit calea de comunicare corectă să spunem ce dorim de la aceste modificări şi, nu în ultimul rând, oamenii credibili care să vorbească în numele PSD să facă acest lucru. Şi au venit costurile, pe drept, pe nedrept, vom vedea şi istoria... Oricum, am reuşit această 'performanţă'", a mai adăugat Marcel Ciolacu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iohannis încalcă Constituția?

"Nu ştiu dacă se ajunge la suspendare şi nu ştiu dacă îşi permite politic PSD să facă un astfel de gest. Părerea mea este că ar fi gratuit şi condamnat. În afară de semnalul extern pe care l-ar da România, am crea o criză politică artificială. Sunt deranjat şi eu ca şi dumneavoastră, nu aş dori să intru foarte mult în detalii, observ, la fel ca mulţi alţii, că Guvernul României este condus mai mult de la Cotroceni", a afirmat Ciolacu, la TVR1.

"Nu ştiu cât este de constituţional, nu este interzis prin Constituţie să se ducă prim-ministrul cu miniştrii... nu ştiu cât de bine este pentru credibilitatea prim-ministrului să facă acest lucru, dar mă uit în istoria recentă, în care PSD era criticat că prim-ministrul împreună cu mulţi miniştri se duceau la preşedintele partidului în acea vreme. (...) Oricum, costurile vin pe prim-ministru", a mai spus Ciolacu.