Băsescu, lui Pinalti: "Nu eşti bronzat, n-ai fost în concediu. Parlamentarii sunt bronzaţi"

Şeful statului a vizitat, astăzi, zonele sinistrate din judeţele Bacău şi Neamţ. El s-a întâlnit şi cu primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cu care a glumit pe seama parlamentarilor care nu sunt niciodată de găsit.

"Domnule, nu eşti bronzat, n-ai fost în concediu. Parlamentarii sunt bronzaţi şi s-au şi supărat că le-am luat 25% din salariu, deşi ei nu sunt niciodată de găsit în sălile de şedinţe", i-a spus el primarului. Traian Băsescu a fost în localităţile Săuceşti, Rotunda şi Buruieneşti, din judeţele Bacău şi Neamţ, grav afectate de inundaţiile din luna iulie. Preşedintele va merge în aceste zone pentru a verifica lucrările de îndiguire. El a fost interesat dacă localnicii mai sunt dispuşi să cedeze terenurile pe care le deţin pe malul Siretului, pentru construcţia digului. "Cu terenurile cum rămâne domnule primar?", i-a spus Traian Băsescu primarului comunei Doljeşti, Gheorghe Cojocaru.

"Sunt oameni care înţeleg 99 la sută, sunt şi oameni care au renunţat de bunăvoie la teren sau au devenit sindicalişti pentru alţii, dar, în mare parte, nu avem probleme. Carierele de pământ sunt tot proprietăţi private, dar am găsit înţelegerea oamenilor. Comunităţile au înţeles, preoţii din localităţi ne sprijină", a explicat primarul. Localitatea Săuceşti, afectată de inundaţii din doi în doi ani La Săuceşti, Băsescu le-a cerut constructorilor care lucrează la ridicarea digului ca lucrările să fie gata până în iarnă. "Să nu ne prindă primăvara cu un tronson nefăcut", le-a spus preşedintele constructorilor. Localitatea băcăuană Săuceşti are peste 2.100 de locuitori şi este una dintre cele mai afectate de inundaţiile din acest an, dar şi de cele din iulie 2008, când aproape toate casele au fost evacuate. La inundaţiile din acest an fost afectate de ape peste 470 de case şi gospodării. Băsescu a fost prezent la Săuceşti şi pe 3 iulie, când oamenii afectaţi de calamităţi i-au cerut ca în zonă să fie ridicat un dig. Astfel, Guvernul a aprobat pe 7 iulie o hotărâre privind alocarea a 25 de milioane lei pentru lucrări de îndiguire, pe o lungine de 18 kilometri, a malului drept al râului Siret, pe tronsonul Serbeşti, Siretu, Schineni, Săuceşti, Holt, iar pe 14 iulie a aprobat finanţatrea cu 40 de milioane de lei din bugetul Fondului de Mediu a lucrărilor de îndiguire pe tronsonul Rotunda - Buruieneşti, pentru perioada 2010-2011.