Președintele francez Macron consideră NATO în stare de “moarte cerebrală”

Președintele francez Macron consideră NATO în stare de “moarte  cerebrală”

Președintele francez, Emmanuel Macron, denunță “moartea cerebrală a NATO”

LE POINT, citat de Rador: Președintele francez, Emmanuel Macron, denunță “moartea cerebrală a NATO”, într-un interviu publicat joi, în care deplânge lipsa de coordonare între Statele Unite și Europa și comportamentul unilateral al Turciei în Siria, Turcia fiind membră a Alianței atlantice. “Ce trăim în acest moment este moartea cerebrală a NATO”, a declarat șeful statului francez într-un interviu pentru săptămânalul “The Economist” care va apărea vineri.

“Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a Statelor Unite cu partenerii din NATO și asistăm la o agresiune făcută de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă în care sunt în joc interesele noastre, fără coordonare”, a subliniat el, referindu-se la intervenția militară turcă în Siria.

”Ce s-a petrecut este o uriașă problemă pentru NATO”. Trebuie “să clarificăm acum care sunt scopurile strategice ale NATO”, a adăugat el pledând din nou pentru “întărirea” Europei apărării, cu o lună înaintea unui summit NATO programat la Londra la începutul lui decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful statului își pune întrebări în special în legătură cu viitorul Articolului 5 din tratatul atlantic, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianței dacă unul dintre ei este atacat.

“Ce va fi Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bachar al-Assad decide să-i răspundă Turciei, ne vom angaja? E o adevărată întrebare”, estimează Emmanuel Macron. “Ne-am angajat să luptăm contra Daech (acronimul pentru organizația Stat Islamic). Paradoxul este că decizia americană (de retragere din nordul Siriei) și ofensivă turcă, în ambele cazuri au același rezultat: sacrificarea pe teren a partenerilor noștri care s-au bătut împotriva Daech, Forțele Democratice Siriene (FDS)”, aliate ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite ca să combată SI, regretă el.

UE pe marginea prăpastiei

“NATO, în calitate de sistem, nu face reguli pentru membrii săi. Și începând din momentul în care un membru simte că are dreptul să-și urmeze calea, care e dată de Statele Unite al Americii, o face. Asta s-a petrecut”, regretă Emmanuel Macron.

Asta face, în opinia presedinteleui francez, cu atât mai mult “esențială pe de o parte, Europa apărării – o Europa care trebuie să se doteze cu o autonomie strategică și de capacitate pe plan militar. Și pe de altă parte, să redeschidă un dialog strategic, fără nicio naivitate și care va lua timp, cu Rusia”.Șeful statului profită pentru a puncta trei riscuri mari pentru Europa ca ea “să uite că este o comunitate”, “dezalinierea” politicii americane de proiectul european și creșterea puterii chineze “care marginalizează clar Europa”.

“Există astăzi o serie de fenomene care ne pun într-o situație de margine de prăpastie”, insistă el.“Europa a uitat că este o comunitate, crezându-se treptat o piață”, mai subliniază dl Macron, care s-a opus recent deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Macedonia de Nord și cu Albania.Al doilea pericol: Sattele Unite, care rămân “marele nostru aliat, dar “se uită în altă parte” spre China și continentul american”, o răsturnare sub președinția lui Barack Obama, estimează șeful statului.

Și “pentru prima dată, avem un președinte american (Donald Trump) care nu împărtășește ideea proiectului european și politica americană se dezaliniază de acest proiect”. În sfârșit, reechilibrarea lumii merge în paralel cu apariția de 15 ani a unei puteri chineze care creează un risc de bipolarizare și marginalizează clar Europa.

Potrivit șefului statului francez, dacă europenii “nu se trezesc, nu conștientizează această situație și nu decid să se ocupe de ea, riscul este mare, în final, ca geopolitic noi să dispărem sau în orice caz să nu mai fim stăpânii destinului nostru”.

Macron estimeză pe de altă parte că regula menținerii deficitului public al țărilor din zona euro sub 3% din PIB, ca și discuțiile despre contribuțiile celor 27 la bugetul UE, țin de o “dezbatere dintr-un alt secol”. “Avem nevoie de mai mult expansionism, de mai multe investiții. Europa nu poate fi singura zonă care nu face nimic”, insistă el.