Președintele Federației de Fotbal din Brazilia, suspendat din cauza acuzațiilor de hărțuire. Naționala vrea să boicoteze Copa America

Președintele Federației de Fotbal din Brazilia, suspendat din cauza acuzațiilor de hărțuire. Naționala vrea să boicoteze Copa America

Tensiune maximă în fotbalul brazilian, după ce președintele federației, Rogerio Caboclo, a fost suspendat timp de 30 de zile din funcție, din cauza unor acuzații de hărțuire.

Președintele Federației de Fotbal din Brazilia, Rogerio Caboclo, are mari probleme, după ce a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată a forului pe care îl conduce. În aceste condiții, până la lămurirea scandalului, Cabloco a fost suspendat din funcție pentru o perioadă de 30 de zile de către membrii Comisiei de Etică a organizaţiei.

Președintele Federației de Fotbal din Brazilia, suspendat din cauza unui scandal de hărțuire

Scandalul cade cum nu se poate mai prost, cu o săptămână înainte ca Brazilia să găzduiască turneul Copa America 2021. Ziariștii din „Țara Cafelei” au anunțat că președintele este acuzat de hărțuire de o angajată a Federației. Dar din partea entității fotbalistice nu au fost oferite detalii pe această temă.

„Această decizie este secretă şi procesul va fi continuat de comisia amintită cu obiectivul de a investiga plângerea care a fost înaintată. Conform statutului entităţii, în funcţie de vechime, vicepreşedintele Antonio Carlos Nunes de Lima va prelua interimatul”, se precizează într-un comunicat al Federației de Fotbal din Brazilia.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest moment este tensiune maximă la naționala Braziliei, pentru că jucătorii și antrenorii au anunțat că vor să boicoteze Copa America, din cauza suspendării președintelui.

Globoesporte a dezvăluit că Rogerio Cabolco, 48 ani, a făcut complimente cu tentă sexuală şi a avut o conduită abuzivă faţă de o angajată a CBF. Jucătorii brazilieni au anunţat că vor face o declaraţie după meciul cu Paraguay, programat marţi la Asuncion în preliminariile Cupei Mondiale 2022 din Qatar.

Președinții Federației de Fotbal din Brazilia, probleme foarte mari cu legea. Au fost găsiți vinovați de corupție

Brazilia, campioana sud-americană en titre, urmează să debuteze în Copa America 2021 contra Venezuelei, pe 13 iunie, la Brasilia.

Cei trei predecesori ai lui Caboclo, care şi-a început mandatul în 2019, au fost găsiţi cu toții vinovaţi de corupţie şi Comisia de Etică a FIFA i-a suspendat din viaţă din orice activitate legată de fotbal.