Sfântul Eustatie a fost mai întâi episcop în Bereea Siriei (Alep) şi de aici a devenit Arhiepiscop al Antiohiei şi a păstorit între anii 324-330.

A fost unul dintre cei mai învăţaţi şi vrednici ierarhi ai Bisericii creştine din veacul său.

Miriam, regele Gruziei, l-a rugat pe împăratul Constantin cel Mare să-i trimită preoţi şi meşteri pentru zidirea de Biserici. Acesta l-a trimis pe Eustatie însoţit de mulţi preoţi şi cu multe daruri.

Astfel, în grădina împărătească din Mithet, Eustatie a zidit o Biserică măreaţă cu hramul „Sfinţii Apostoli”, după asemănarea Bisericii „Sfinţii Apostoli” înălţată de Constantin cel Mare în Constantinopol.

Apoi a sfinţit pe preotul Ioan ca episcop al Iviriei, sub ascultarea canonică a Antiohiei.

Eustatie a fost unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva arianismului, care nu recunoștea divinitatea lui Iisus Hristos. Se spune că el a fost episcopul care a ţinut în faţa împăratului Constantin cel Mare cuvântul de deschidere a Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325) şi a prezidat şedinţa.

După sinod, Eustatie a luat măsuri energice împotriva ereticilor arieni, atât în eparhia sa, cât şi în întreaga Sirie. Se înţelege astfel de ce episcopii arieni Eusebiu de Nicomidia, Teognis de Niceea, Teona din Marmarica şi alţii au început să-i aducă tot felul de acuzaţii. Au mers până acolo încât au plătit o femeie desfrânată să jure că are un copil cu Sfântul Eustatie.

Acea femeie s-a îmbolnăvit grav la scurt timp şi a recunoscut că acel copil pe care îl are nu este al Sfântului Eustatie.

Pentru această învinuire mincinoasă, Sfântul a fost depus din scaun şi exilat la Traianopolis în Tracia şi apoi la Filipi, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi, unde a şi trecut la Domnul la scurt timp.

În anul 487, sfintele sale moaşte au fost aduse în Antiohia de către Calandion, patriarhul de atunci al cetăţii.