Președintele Comisiei pentru Cultură din Senat(PSD), Georgică Severin, a afirmat, la RFI, în privința modificării Codului Penal, că există o problemă cu definirea traficului de influenţă şi susţine că se fac abuzuri în privinţa arestului preventiv sau la domiciliu, "o formulă prin care se încearcă să se obţină denunţuri de la cei reţinuţi şi arestaţi", în opinia sa.
"Sunt o serie întreagă de aspecte, iar practica din ultimul an de când avem acest nou Cod Penal a demonstrat că sunt mari probleme. O să vă dau un exemplu. Foarte mulţi judecători, dar în special avocaţi şi oameni de Drept au spus că este clar că mersul acesta pe suspiciune rezonabilă creează un teren extraordinar de mare de abuz. Citeam pe Internet un studiu legat de ceea ce înseamnă suspiciune rezonabilă. Caracterul subiectiv este atât de mare, încât practic orice cetăţean pornind de la o simplă delaţiune, poate intra în acest malaxor al suspiciunii rezonabile. Deci eu cred că n-ar fi rău dacă ne-am întoarce la indicii temeinice, cum este normal, cum este firesc", a spus Severin.
Senatorul PSD a mai spus că există "o adevărată paranoia" în privinţa traficului de influenţă.
"Un alt lucru la care trebuie să ne gândim ţine în acelaşi timp de probleme legate de definirea traficului de influenţă. Eu nu mă feresc să vă spun că în momentul de faţă există o adevărată paranoia în această privinţă. Vă dau câteva exemple absolut simple, corecte. Eu primesc de ani de zile sau mai bine zis primeam cetăţeni la audienţe, care veneau cu probleme. Venea un domn care avea probleme cu pensia, nu era bine calculată, venea o familie cu un caz social şi aşa mai departe. Ei bine, era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă", a adăugat el.