Senatorul Cătălin Boboc a declarat, într-o intervenție la postul B1 TV, că PNL va contesta, la Curtea Constituțională, decizia cu privire la arestarea lui Dan Șova.
”Nu știu. Noi avem 61 de voturi (n.r.PNL). Nu au fost prezenți doi, știu că doi colegi sunt plecați în delegație, restul nu știu. Tot ce pot să vă spun e că toți parlamentarii noștri au votat pentru. Cazul Dan Șova ține capul de afiș a senatului timp de 3 luni de zile. Colegii de la PSD au făcut ca această imagine să fie și mai proastă cu fiecare ocazie, au folosit orice mijloc ca să amâne acest subiect. Nu avem o problemă cu el ca persoană, avem o problemă cu procedura. Vom contesta votul la Curtea Constituțională. Avem un proces verbal de atunci și încă unul de astăzi, asta e ceea ce noi contestăm, că dacă am vrea să facem un vot ar trebui să avem fie o nouă cerere, fie să contestăm votul de atunci. Cu alte cuvinte, din păcate PSD-ul nu vrea să închidem acest subiect și nu avem altceva de făcut decât să ne adresăm Curții Constituționale. Ne învârtim de 3 luni de zile în jurul aceluiași subiect fără ca Șova să fie un subiect”, a declarat Cătălin Boboc.