Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a anunţat că o decizie în ceea de priveşte sesizările depuse în cazul declaraţiilor social-democratei Gabriela Firea ar putea fi luată "cel târziu săptămâna viitoare".
El a precizat că din punctul de vedere procedural instituţia pe care o conduce a îndeplinit cerinţele necesare şi a arătat că nici Gabriela Firea şi nici avocatul acesteia nu au venit la CNCD, în vederea exprimării dreptului la apărare.
''Gabriela Firea a anunţat că va sosi la CNCD, ulterior a spus că va fi reprezentată de un avocat. Avocatul a spus că întârzie. Am aşteptat şi nu a mai venit nici avocatul. E opţiunea unei părţi să răspundă sau nu la o citaţie care vine de la CNCD. (...) Procedural am îndeplinit cerinţele, au avut posibilitatea să-şi exprime dreptul la apărare. Au mai sosit încă două plângeri în acest caz, una de la Andreea Paul şi una de la o altă persoană fizică. Acestea se vor conexa şi se va face un raport asupra dosarului, care va fi supus dezbaterii Colegiului Director. (...) Sper ca cel târziu săptămâna viitoare să ne putem pronunţa asupra acestei speţe. Procedural, Colegiul poate să ajungă la concluzia că aceste declaraţii sunt în limita libertăţii de exprimare şi nu constituie o faptă de discriminare sau contrariul (...), caz în care Colegiul poate să aplice sancţiune începând de la avertisment sau amendă contravenţională'', a explicat preşedintele CNCD, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a sesizat săptămâna trecută CNCD în legătură cu declaraţiile Gabrielei Firea referitoare la Klaus Iohannis, cerând sancţionarea cu 100.000 lei şi obligarea acesteia să-şi ceară scuze în mod public. În opinia lui Muraru, declaraţiile senatoarei PSD au o gravitate aparte, acestea discriminând o categorie largă de cetăţeni ai României care se confruntă cu problema infertilităţii.
Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, a declarat marţea trecută, într-o conferinţă de presă, că în toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.
Ulterior, senatoarea Gabriela Firea a afirmat că sensul declaraţiei sale referitoare la preşedinţii care au copii a fost denaturat de stafful lui Klaus Iohannis 'pentru a se victimiza şi pentru a-i face să creadă pe românii fără copii' că s-a referit la ei.