Președintele Consiliului județean Prahova, Mircea Cosma, a fost reținut, marți, de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență. El a fost scos din sediul DNA Ploieşti cu cătuşe la mâini, care erau acoperite cu un fular, el fiind urcat într-o maşină a procurorilor.
Update ora 17.45 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Cosman Vlad Alexandru pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz. Update ora 17.40 Procurorii DNA vor cere arestarea preventivă şi a unuia dintre directorii din cadrul CJ Prahova. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Adrian-Daniel Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită (3 acte materiale) şi abuz în serviciu (3 acte materiale) Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012– 2013, Cosma Vlad Alexandru împreună cu o altă persoană apropiată au pretins şi au primit de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale - denunţători în cauză - importante sume de bani (aproximativ 4.410.149, 97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse de către cei doi în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele C. J. Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) şi Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcției Patrimoniu), astfel încât societățile respective să obțină de la C.J. Prahova, lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, supraevaluate și pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare. Inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conf . prev. art. 309 alin 2) Cod procedură penală. La data de 12 februarie 2014, acesta va fi prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Update ora 17.10 Comunicat DNA: În conformitate cu prevederile din Constituţia României şi cele din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor, încuviinţarea arestării preventive a deputatului Alexandru Vlad Cosma, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență (trei acte materiale). Cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Cosma Vlad Alexandru ar fi săvârşit o infracţiune de corupţie, în mod repetat, pe parcursul unui interval de timp însemnat și că ar fi primit sume semnificative de bani ce constituie obiectul infracţiunii investigate. Modul şi circumstanţele în care inculpatul ar săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa sunt de natură de a aduce atingere gravă unui climat economic şi concurenţial corect, de care trebuie să se bucure agenţii economici participanţi la efectuarea unor lucrări finanţate de la bugetul de stat. Funcţiile ocupate de inculpatul Cosma Vlad Alexandru potenţează gradul de pericol social al faptelor de corupţie săvârşite. În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal. Analiza acestei condiţii în raport cu natura faptelor reţinute în sarcina sa, persoana şi conduita inculpatului, reacţia opiniei publice şi rezonanţa faptelor, denotă că în speţă sunt îndeplinite exigenţele pentru a putea fi dispusă privarea de libertate. În raport de calitatea de inculpat a deputatului Cosma Vlad Alexandru, facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Update ora 15.40 La data de 11 februarie 2014, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând a fi prezentat în cursul zilei de 12 februarie 2014, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat a lui Cosma Vlad Alexandru, cercetat în aceeaşi cauză penală Întrebat dacă se consideră vinovat, Mircea Cosma a răspuns la ieşirea din sediul DNA Ploieşti că 'Nu'. Update ora 14.50 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de: Vlad Alexandru Cosma, deputat în Parlamentul României, vicepreşedinte al unui partid, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale), şi începerea urmăririi penale faţă de suspectul Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale) Potrivit procurorilor, din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că Alexandru Vlad Cosma împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins şi a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale –denunţători în cauză - importante sume de bani (aproximativ 4.410.149, 97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, pe care, în fapt, aceştia le controlau Intervenţii la baron Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma (tatăl lui Alexandru Vlad Cosma) astfel încât societățile respective să obțină, de la instituţia publică, lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă supraevaluate, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând ,,comisioanele” conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi Procurorii DNA mai arată că lui Alexandru Vlad Cosma i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 alin 2 ) Cod de procedură penală. Suspectului Mircea Cosma i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații. Avocat: Avea mandat de aducere Avocatul deputatului Vlad Cosma a declarat, marţi, la intrarea în sediul DNA Ploieşti, că din câte ştie parlamentarul a fost oprit în trafic şi adus la audieri 'probabil cu mandat de aducere'. 'Mergea spre Bucureşti şi a fost întors şi adus aici probabil cu mandat de aducere, altfel nu îmi imaginez', a declarat avocatul Bogdan Vlad.
După câteva minute de la intrarea în sediul DNA Ploieşti, avocatul a ieşit declarând presei că a fost chemat de mama deputatului Vlad Cosma dar în momentul în care a ajuns în sală a constatat că deja parlamentarul era asistat de un apărător.
Surse: Contracte de întreţinere a drumurilor Potrivit surselor citate audierea celor doi este într-o anchetă privind mai multe contracte de întretinere a drumurilor în judeţul Prahova, derulate în perioada 2012-2013. Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a confirmat pentru Agerpres că cei doi se află la sediul instituţiei, fiind audiaţi de procurori, însă a precizat că nu poate oferi date suplimentare cu privire la anchetă. Surse judiciare spun că audierile au loc în dosarul în care este arestat preventiv Răzvan Alexe, denunţat pentru trafic de influenţă de către un om de afaceri care are contracte cu CJ Prahova. Alexe este cunoscut drept un apropiat al conducerii CJ Prahova şi ca prieten al deputatului Vlad Cosma. Mircea Cosma voia să plece la Bruxelles Surse din CJ Prahova, citate de Mediafax, spun că Mircea Cosma, preşedinte al PSD Prahova, are rezervat bilet de avion pentru a pleca la Bruxelles, marţi după-amiază, într-o vizită oficială. Fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma, este deputat la primul mandat, ales în colegiul uninominal 8 Prahova, care include oraşul Mizil, acelaşi colegiu în care în 2008 a fost ales deputat Adrian Năstase. De altfel, Vlad Cosma a fost angajat la cabinetul parlamentar al lui Adrian Năstase în timpul mandatului acestuia.
- Arest la domiciliu pentru patru inculpate din dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro din Prahova
„Evenimentul zilei” a dezvăluit că în noimebrie 2013, procurorii DNA au descins la Consiliul Județean Prahova. Procurorii verificau mai multe contracte de deszăpezire. Potrivit preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, procurorii DNA Ploieşti au cerut contractele pe care Consiliul Judeţean le-a încheiat cu firma Star T&D, pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ.
Contracte de deszăpezire
Star T&D este una dintre firmele care au avut contract pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în iarna trecută, societatea câştigând şi în acest an un contract pentru deszăpezirea a trei din cele opt sectoare în care este împărţit judeţul pentru activităţile de deszăpezire. De altfel, firma Star T&D are mai multe contracte cu autorităţile locale din judeţ pentru reparaţii şi întreţineri de drumuri, precum şi pentru deszăpezire. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Star T&D este în funcţiune şi este sub urmărire penală.
- DNA a descins la Consiliul Județean Prahova. Procurorii verifică mai multe contracte de deszăpezire
Apropiat al conducerii CJ Prahova
Actiunea procurorilor DNA are loc în contextul în care în noiembrie 2013 a fost arestat pentru trafic de influență Răzvan Alexe, un apropiat al conducerii Consiliului Județean Prahova. El este acuzat că ar fi primit peste 5 milioane de lei de la administratorul unei firme care are contracte cu CJ. La perchezițiile de astăzi a fost prezent şi un avocat al lui Răzvan Alexe, în condiţiile în care patronul acestei firme este cel care l-ar fi denunţat pe Alexe la Parchet în dosarul în care acesta este arestat pentru trafic de influenţă. "În perioada 2012-2013, Alexe Răzvan, lăsând să se creadă că are influenţă asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova (Mircea Cosma -n.r.), a pretins şi a primit de la administratorul unei societăţi comerciale - denunţător în cauză - sume de bani totalizând 5.204.005 de lei, disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de către firma denunţătorului către S.C. Marconstruct Company S.R.L. şi neexecutate în realitate de S.C. Marconstruct Company S.R.L, ci de firma denunţătorului", se preciza într-un comunicat al DNA. Afaceri în partid Numele lui Alexa apare şi într-un dosar în care este urmărită penal Fabioara Ionescu, administratorul public al judeţului Prahova, ea fiind, totodată, preşedintele organizaţiei de femei a PSD Prahova. Fabioara Ionescu este acuzată de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, fapte pe care le-ar fi comis în 2012, în perioada în care deţinea funcţia de director al Parcului Industrial Ploieşti, care este deţinut integral de Consiliul Judeţean Prahova. Conform unui comunicat dat publicităţii luni de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, în anul 2012, când încă deţinea funcţia de director al Parcului Industrial Ploieşti, Fabioara Ionescu a făcut plăţi dinspre Parcul Industrial către cinci societăţi comerciale cu răspundere limitată, toate cu sediul în Ploieşti, "ceea ce a condus la influenţarea negativă a rezultatului fiscal asupra bugetului de stat".
- Fiica preşedintelui Consiliului Județean Prahova, urmărită penal pentru evaziune fiscală
Fata șefului CJ, pusă sub acuzare La începutul lunii noiembrie, și fiica puternicul lider PSD Mircea Cosma, de trei ori preşedinte al CJ Prahova, a fost pusă sub acuzare în dosarul în care fostul consilier la Secretariatul General al Guvernului, Marcel Păvăleanu, este învinuit de o evaziune fiscală de 35 de milioane de euro. Andreea Cosma-Saad (38 de ani), fata preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi sora deputatului PSD Vlad Cosma, este cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii au început ancheta şi împotriva "Biroului Notarial Public Andreea Cosma Ploieşti", după ce au observat că reprezentanţii acestuia au depus şi declarat, în 2012-2013, deconturi de TVA, ca urmare a unor operaţiuni comerciale derurale cu firme fantomă. Sumele decontate, aproximativ 310.000 de lei, au fost ridicate ulterior în numerar, fără justificare legală.