Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a plecat joi din România, însoţit de soţie, pentru a se interna la spitalul Stanford din California - SUA, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai forului judeţean. Potrivit acestora, Constantinescu a fost reprogramat pentru a se putea trata la prestigioasa unitate medicală.
"În cazul în care tratamentele medicale nu vor fi finalizate până pe 30 ianuarie, în condiţiile în care starea sa de sănătate este gravă şi necesită tratament de urgenţă, avocatul va solicita o prelungire a perioadei în care Nicuşor Constantinescu are ridicată interdicţia de a părăsi ţara", susţin sursele citate. Plângerea "Baronului de litoral" Pe 17 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins cererea preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara timp de 30 de zile, decizia fiind definitivă. Plângerea formulată de Constantinescu împotriva interdicţiei impuse de procurorii DNA a fost considerată nefondată de către judecători. Preşedintele CJ Constanţa poate însă părăsi ţara până pe 30 ianuarie, procurorii DNA înlăturând restricţia pentru o perioadă de 15 zile, la solicitarea acestuia, deoarece intenţiona să plece în SUA pentru a-şi putea trata afecţiunile medicale pe care le are. Prejudiciu: 5 milioane de euro
Pe 15 ianuarie, preşedintele CJ Constanţa a fost ridicat din parcarea sediului CJ de către procurorii DNA şi dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa pentru a fi înştiinţat cu privire la învinuirile care i se aduc.
Potrivit DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori rezultă că există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJ Constanţa, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de peste 5 milioane de euro.