Preşedintele CCR intervine în scandalul alegerilor primarilor în două tururi

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a intervenit în scandalul alegerilor primarilor în două tururi, lucru solicitat de liberali.

Zegrean spune că în Constituţie nu este precizat dacă alegerile trebuie să se facă într-un tur sau două.

"Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile se fac într-un tur sau două, în câte tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, corecte şi periodice”, a spus preşedintele CCR.

Întrebat dacă ar fi democratic ca legile electorale să fie modificate cu cinci luni înainte de alegeri, Zegrean a răspuns: „Cine poate stabili dacă cu şase luni e democratic şi cu cinci nu. Democraţia nu se măsoară în luni, nici în zile, se măsoară în lucruri bine făcute, cu scaun la cap. Comisia de la Veneţia a spus - e o recomandare - că nu e bine să se modifice legile electorale cu un an înainte de data legerilor sau un termen mai scurt. Şi noi (judecătorii CCR – n.r.) am preluat asta, şi am scris asta în decizii, dar până ieri nimeni nu a văzut asta”.

Parlamentarii PNL au votat, în primăvara anului trecut, pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Acum, liberalii i-au cerut premierului Dacian Cioloş să emită Ordonanţă  de urgenţă potrivit căreia să primarii să fie aleşi în două tururi la alegerile din 5 iunie.  Premierul a declarat că nu poate modifica „o lege politică”, respectiv Legea alegerilor locale, prin OUG. „Eu, în Guvernul pe care îl conduc - este un Guvern independent -, care nu este implicat politic, şi nu cred că este democratic să modifice un Guvern prin OUG o lege politică”, a spus Cioloş.