Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România a cerut ca viceprimarii să fie numiţi direct de către primari

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a cerut azi, la Forumul Administraţiei Publice Locale, ca viceprimarii să fie numiţi de către primari, nu prin votul consilierilor locali.

 „Viceprimarul sau viceprimarii să fie numiţi în această funcţie prin dispoziţia primarului. Nici nu vă închipuiţi câte frecuşuri sunt la ora asta, ajunge să fie viceprimar contracandidatul primarului, iar acolo numai administraţie publică locală nu mai este, se fac numai săpături", a spus Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, citat de news.ro.

 „Eu, din fire, sunt optimist, poate excesiv de optimist, dar asta nu mă face să nu fiu realist. Nu mi-aş dori ca acest forum să fie un punct pe o agendă publică, la care să facem fotografii şi să aibă de dezbătut presa naţională sau internaţională. Sper să fiu înţeles că am experienţa multor sfârşituri neîncepute sau doar începute, dar niciodată începuturi care să aibă continuare“, a spus Drăghici. La rndul său, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, Mădălin Ady Teodorescu, a cerut mai multă implicare din partea Guvernului. „Cerem Guvernului României o consultare permanentă pentru discutarea problemelor cu care se confruntă autorităţile administraţiei publice locale, având ca teme de dialog: susţinerea descentralizării bazată pe principiile subsidiarităţii, asigurarea de surse de finanţare corespunzătore îndeplinirii competenţelor administraţiei publice locale, accesul oraşelor la proiecte cu finanţare europeană în exerciţiul financiar 2014-2020, promovarea unei legislaţii uşor de înţeles”, a arătat Teodorescu.

„Primarii din oraşe cer un parteneriat cu Guvernul pentru găsirea unor măsuri pentru rezolvarea unor situaţii critice. Nu dorim să fim dependendenţi de Consiliul Judeţean şi de aceea vă solicităm să devenim parteneri, pentru a putea face o administraţie publică în folosul cetăţenilor“, a mai spus Teodorescu.