Preşedintele Asociaţiei Cazinourilor, audiat la DNA în dosarele Loteriei

Preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România, Sorin Constantinescu, s-a prezentat la DNA, ieri, unde a fost audiat ca martor în dosarele Loteriei Române, în care procurorii anchetează modalitatea prin care parteneriatul dintre Compania Naţională cu firmele greceşti Intralot SA şi Intracom ar fi prejudiciat statul cu 300 de milioane de euro.

 

Sorin Constantinescu a declarat pentru EVZ că a dat explicaţii tehnice procurorilor. „În 2009 s-a schimbat legea, iar păcănelele s-au diferenţiat în VLT (n.r. – Video Lottery Terminal) – pentru care nu se plătesc taxe – şi slot-machine, pentru care se plătesc”, a declarat Sorin Constantinescu. Cele peste 6.000 de păcănelele din sediile Companiei ar fi fost încadrate în categoria VLT pentru a eluda taxa de 2.000 de euro pe an pentru fiecare aparat.

Scandalul a început în anul 2011, când Loteria era acuzată, într-un raport ANAF, că ar fi botezat maşinile de „păcănele” drept videoloterie, pentru a face evaziune fiscală. Dacă ar fi recunoscut că maşinile de joc nu erau nicidecum de tip videoloterie, ci „slot machine”, Loteria ar fi trebuit să plătească taxe de ordinul sutelor de milioane de euro, în condiţiile legii, spun inspectorii Agenţiei. „În condiţiile în care jocul se desfăşoară în prezenţa jucătorului, deci are loc la fiecare aparat-terminal, câştigul depinzând de hazard, rezultă că terminalele sunt mijloace de joc tip slot machine, consecinţa directă fiind obligaţia CN Loteria Română de a primi şi plăti licenţe şi autorizaţii pentru slot machine”, au conchis inspectorii ANAF.