Președintele, acuzat că nu a înțeles nimic. Discuțiile de la Cotroceni au fost de fațadă

Președintele, acuzat că nu a înțeles nimic. Discuțiile de la Cotroceni au fost de fațadă

Unul dintre liderii ALDE, Varujan Vosganian a criticat atitudinea lui Ludovic Orban, în momentul în care a ales să emită 25 de ordonanțe de guvern.

În colimatorul liderului de la ALDE a intrat și președintele României, Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că nu a spus adevărul în legătura cu poziția ALDE de la discuțiile de joi seara, de la Palatul Cotroceni. "În primul rând, anunţul făcut de Klaus Iohannis era previzibil, nu e nicio surpriză pentru noi. De altfel, această soluţie s-a prefigurat şi în timpul discuţiilor.

Eu n-am participat la consultări pentru că eram la Iaşi, dar mi-au spus acest lucru cei care au fost acolo. În al doilea rând, vreau să spun că, deşi preşedintele a spus că partidele au avut faţă de alegerile anticipate două atitudini, una că au zis că da şi alta că ar fi spus că se consultă, ar fi trebuit ca preşedintele să spună că ALDE a spus ferm că nu. Noi nu ne mai consultăm, noi ne-am consultat în privinţa asta şi nu dorim alegeri anticipate. Tocmai de aceea suntem pentru o soluţie negociată care să formeze o majoritate parlamentară", a comentat Varujan Vosganian.

Nici premierul interimar Ludovic Orban nu a fost scutit de Vosganian. Acesta a spus că Orban nu va fi votat de proprii parlamentari și că emiterea unui așa număr mare de ordonanțe, într-o singură seară, este un act de impolitețe politică față de ALDE. "În legătură cu propunerea lui Ludovic Orban, am înţeles că acesta va face săptămâna viitoare discuţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aşadar nu ne pronunţăm înainte de discuţii, dar profit de acest telefon pentru a-i lansa lui Ludovic Orban întrebarea 'de ce nu ne-a anunţat că are de gând să dea 25 de ordonanţe?'. Noi am tratat acest gest ca pe o impoliteţe la adresa ALDE, ca să nu spun mai mult. Mie mi se pare cel puţin hilar faptul că preşedintele partidului nu va fi votat de propriii parlamentari. E o soluţie hilară care s-ar putea să aibă un anumit cost electoral", a mai adăugat Varujan Vosganian.