Șoc în întreaga Europă! Fost președinte inculpat pentru acte de corupție. Ce probe au găsit anchetatorii

Șoc în întreaga Europă! Fost președinte inculpat pentru acte de corupție. Ce probe au găsit anchetatorii

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost inculpat, miercuri, pentru acte de corupţie, într-o investigaţie privind interceptări telefonice în care se făcea referire la anumite donații ilegale din campania electorală.

Înalta Curte de Casaţie a validat miercuri trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy. Instanţa supremă a respins apelul formulat de Thierry Herzog, avocatul lui Nicolas Sarkozy.

Dosarul se referă la finanţarea ilegală a campaniei electorale de către moştenitoarea companiei L'Oreal, Liliane Bettencourt. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a cerut în octombrie 2017 trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy pentru „corupţie, trafic de influenţă şi încălcarea secretului profesional" în acest caz.

Nicolas Sarkozy este acuzat că a încercat să obţină în 2014, prin intermediul avocatului său, informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme magistrat al Curţii de Casaţie în dosarul Bettencourt. Sarkozy ar fi încercat să îl promoveze pe Gilbert Azibert în schimbul informaţiilor secrete despre conversaţii telefonice interceptate în anchetă, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii francezi au interceptat conversaţiile lui Sarkozy în contextul anchetei privind acceptarea unor donaţii ilegale din partea moştenitoarei companiei L'Oreal, Liliane Bettencourt, decedată în septembrie 2017.