Președinta sud-coreeană, căzută în dizgrație, demisă și anchetată pentru corupție

Președinta sud-coreeană, căzută în dizgrație, demisă și anchetată pentru corupție

Președinta sud-coreeană Park Geun-hye a părăsit, ieri, reședința de șef de stat din Seul, Casa albastră, și s-a mutat înapoi în locuința sa dintr-un cartier al capitalei.

 

Ar putea fi inculpată

Parlamentul și Curtea Con stituțională din Coreea de Sud au decis să-i ridice imunitatea și să o pună sub acuzare pe președinta țării, implicată într-un scandal de corupție. Park a declarat că îi pare rău că nu poate să-și îndeplinească mandatul de președinte până la final și le-a mulțumit, prin intermediul unui parlamentar, oamenilor care au sprijinit-o și au crezut în ea. „Voi accepta toate rezultatele. Va dura o perioadă de timp, dar adevărul va ieși la iveală cu siguranță“.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oponenții lui Park, care cer arestarea ei, dar și susținătorii primei femei care a condus țara, au participat la mitinguri diferite, la Seul, sâmbătă. Manifestațiile s-au încheiat cu trei morți, în urma unor ciocniri cu forțele de ordine.

Park va fi inculpată pentru că i-a permis unei prietene apropiate, Choi Soon-Sil, să obțină milioane de dolari, de la diverse companii importante, promițându-le favoruri politice. Președinte interimar este acum Hwang Kyoahn, care îi este loial fostei șefe a statului. Vor fi organizate alegeri până în data de 9 mai.