Editura Evenimentul si Capital

CUTREMUR în JUSTIȚIE! Suspiciuni de COLABORARE cu SECURITATEA. Culisele unui DOSAR pentru PREȘEDINȚIA Înaltei Curți

Autor: | | 5 Comentarii | 7671 Vizualizari

Judecătoarea Cristina Tarcea ocupă de 2 ani de zile funcţia de preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fără a fi verificată în prealabil dacă a fost sau nu lucrătoare, respectiv colaboratoare a Securităţii. Astfel, numirea sa în funcţie a fost făcută în lipsa adeverinţei pe care trebuia să o emită Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care trebuia anexată la dosarul ei. Abia acum trecutul judecătoarei Cristina Tarcea este în curs de verificare.

Potrivit legii, judecătorii care au făcut parte, înainte de 1990, din serviciile de informaţii sau cei care au avut statutul de colaborator al acestora nu pot fi numiţi în funcţie de conducere.

În acest context, jurnaliştii de la Lumea Justiţiei au formulat o cerere în scris către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care au solicitat să li se comunice dacă judecătoarea Cristina Tarcea a avut vreo legătură cu Securitatea.

“În ceea ce priveşte persoana doamnei judecator Cristina Iulia Tarcea, vă informăm că procedurile de verificare se derulează încă, rezultatul final urmând a fi comunicat ulterior. Reafirmăm şi pe această cale deschiderea şi disponibilitatea instituţională în soluţionarea tuturor demersurilor formulate potrivit spiritului şi literei legislaţiei în vigoare”- iată răspunsul CNSAS, potrivit luju.ro.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care judecătoarea Cristina Tarcea a fost numită în funcţia de preşedintă a ÎCCJ

Asta-i culmea culmilor! Unde a fost fotografiat Grigore Lese, dupa scandalul de la Targu Lapus! Fanii au luat foc

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI