Președinta Croației a explicat de ce a stat în ploaie, fără umbrelă, la finala Cupei Mondiale

Președinta Croației a explicat de ce a stat în ploaie, fără umbrelă, la finala Cupei Mondiale

Kolinda Grabar-Kitarovic, președinta Croației, a declarat că n-a fost deranjată pentru că n-a primit o umbrelă la festivitatea de premiere de la finalul Campionatului Mondial.

Kolinda Grabar-Kitarovic a fost prezentă la finala Campionatului Mondial de Fotbal, pierdută de Croația în fața Franței, scor 2-4. La festivitatea de premiere, președinta Croației a primit cu întârziere o umbrelă, după ce începuse se plouă. Kolinda a explicat că n-a fost deranjată de neatenția organizatorilor și a fost preocupată mai mult de momentul decernării medaliilor.

„În primul rând, trebuie să vă spun că judecând după reacţiile venite din toată lumea, se pare că am fost unul dintre suporterii de top ai fotbalului din lume, nu doar din Croaţia. Și după toată cariera mea politică și academică, nu m-am gândit că voi deveni cunoscută doar pentru că am susţinut echipa de fotbal. Dar este ceva minunat să-ţi arăţi patriotismul și iubirea pentru echipa și ţara ta. De ce nu am avut o umbrelă? Nu știu, este o întrebare pentru gazde, dar trebuie să spun că nu m-a deranjat. Pentru că și jucătorii erau udaţi de ploaie, nu m-a deranjat să mă plouă și pe mine, alături de ei, să împărtășim momentul, care era în același timp unul de mândrie, de bucurie, dar și de tristeţe pentru că nu am câștigat cupa care trebuia să ajungă în Croaţia”, a spus președinta Croației pentru Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News