Presa sârbă pulverizează scenariul lui Dan Tăpălagă. Ce scriu siteurile locale despre arestarea lui Sebastian Ghiță

Momentul exact și felul în care a pătruns Sebastian Ghiță pe teritoriul Serbiei rămân încă învăluite în mister. În vreme ce unii jurnaliștii români susțineau, încă din luna martie, că el s-ar afla în Serbia, presa sârbă scrie că fostul deputat ar fi venit, de fapt, recent de la Istanbul.

Siteul b92.net scrie că Ghiță ar fi fost localizat anterior în Istanbul și abia apoi la Belgrad. Pentru că a prezentat acte false autorităților sârbe, Sebastian Ghiță trebuie să apară în fața unei instanțe din Serbia pentru această infracțiune și abia apoi se va pune problema extrădării, mai scrie b92.net.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării. Fostul deputat şi-a schimbat şi înfăţişarea, potrivit unei fotografii publicate de Poliţia Română. Astfel, fostul deputat şi-a lăsat barbă şi s-a ras în cap.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.