Gigantul rus Gazprom a resimţit influenţa campaniei electorale asupra afacerilor sale prin măsurile ce i s-au impus creşterea impozitelor cu zeci de miliarde de ruble, potrivit cotidianului financiar Vedomosti, citat de Agerpres.
La acestea se adaugă aplicarea unor reduceri substanţiale la preţul gazului livrat Belarusului şi posibil, în curând, şi Ucrainei, precum şi diminuarea programului de investiţii cu 500 de miliarde de ruble (52,6 miliarde lei). Conducerea Gazprom a discutat bugetul companiei pe 2012 şi previziunile pe 2013-2014, iar cei care au învins au fost conservatorii, precizează Vedomosti. Suma alocată investiţiilor este de 777 miliarde de ruble (19,5 miliarde de euro), cu 500 de miliarde de ruble mai puţin decât anul trecut şi cu mult mai puţin decât sperau managerii Gazprom. Ei prognozau în vară investiţii de 1-1,2 mii de miliarde de ruble. Astfel, se respectă o altă cerinţă a demnitarilor, referitoare la tăierea cheltuielilor. În plus, Gazprom riscă să piardă până la 7 miliarde de dolari dacă ieftineşte gazul livrat Ucrainei. Potrivit presei de la Kiev, ţara vecină solicită un preţ de 220-230 de dolari pe mia de metri cubi, faţă de 485 de dolari, cât a fost preţul pe primul trimestru al lui 2012.