Experţii citaţi astăzi de portalul economic rusesc RBC avertizează că dacă România va urma soarta Greciei se va afla în faţa unui colaps financiar, politic şi social fără precedent. În acelaşi timp, Oleg Voronin, Preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii "Finkombank" din Chişinău, arată că România este în stare falimentară.
Ecoul protestelor care au loc la Bucureşti au ajuns până la Moscova. Astfel, în ediţia de astăzi, portalul economic rusesc RBC scrie despre faptul că reducerile cheltuielilor bugetare, una dintre măsurile anticriză luate de Guvernul Boc, au scos românii în stradă.
Jurnaliştii ruşi, citaţi de Agerpres, se bazează şi pe cifrele celor de la The International Trade Union Confederation, care arată, în ultimul buletin, că pe luna septembrie, în România au protestat 20.000 de persoane. Publicaţia aminteşte şi despre demisia lui Vasila Blaga, fostul ministru de Interne, înlocuit apoi de Traian Igaş. Despre Blaga se menţionează faptul că nu a vrut să-i sancţioneze pe cei care au fost responsabili de organizarea marşului spontan, care a avut loc vineri, şi care nu avea autorizaţie. Decizia luată de fostul ministru a condus la demisia sa, scrie astăzi RBC.
Economiştii ruşi nu au omis nici implicaţiile acestei situaţii asupra relaţiei dintre România şi Republica Moldova. Astfel, se precizează faptul că cei care vorbeau recent despre un viitor luminos al moldovenilor în România şi UE ar putea fi numiţi "faliţi politici".
"Ei au demonstrat o incompetenţă flagrantă în gestionarea economiei, nu au reuşit să protejeze cetăţenii de la dezastrul dezlănţuit, au pierdut un plebiscit nelegitim pe care ei înşişi l-au iniţiat. Mai mult decât atât, baza programului lor, respectiv beneficiile cooperării cu România, iar, în perspectivă, ale unirii s-au dovedit a fi complet false. Întregul potenţial cu care România se fălea în faţa vecinilor s-a dovedit a fi exagerat. Ceea ce era prezentat drept o integrare reuşită nu a fost decât un paravan pentru furtul banal de subvenţii europene", scrie RBC, citat de Agerpres.
Comentariul este făcut la adresa Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) care, în opinia jurnaliştilor ruşi, au prezentat moldovenilor o imagine idilică a României.
Oleg Voronin, Preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii "Finkombank" din Chişinău, este şi el citat în articolul care a apărut astăzi pe RBC. În opinia acestuia, "după prăbuşirea Pactului de la Varşovia, România a comis aceleaşi erori ca majoritatea ţărilor postsovietice. După căderea regimului comunist, în România a putut fi observată jefuirea statului în două moduri: subevaluarea proprietăţii de stat supuse privatizării şi supraevaluarea contractelor de achiziţii publice, plătite din bugetul de stat".
Voronin susţine că principala cauză a situaţiei dificile în care se află România este cea a consumului intern care a atins un nivel fără precedent în 2004.
"În medie, consumul intern anual, ca urmare a creditării accesibile, a depăşit cu mult creşterea veniturilor reale ale populaţiei. În plus, în situaţia în care producătorii de pe piaţa internă nu puteau satisface cererea internă, 'nişa uriaşă rămasă liberă a fost umplută cu bunuri din Vest. Mai târziu, după o creştere moderată a producţiei interne, producătorii locali au ajuns în situaţia de a nu mai putea face faţă competitivităţii mărfurilor vestice: acestea erau de calitate mai bună şi mai ieftine, unele fiind însoţite de facilităţi financiare pentru clienţi. Rezultatul a fost că ceea ce părea a fi un succes s-a transformat în cele din urmă într-un fiasco pentru producătorul intern", concluzionează Oleg Voronin.