Preotul a spus anchetatorilor că dorea să le salveze pe fete și să le aducă pe calea cea bună.

„Voiam să le salvez și să le scot din locul ăla”, a declarat preotul, conform cancan.ro.

Poliția italiană a demarat o amplă anchetă denumită „Madame”, iar alături de preot au fost arestate alte 13 persoane. Printre acestea se numără și o româncă, în vârstă de 30 de ani, care, spun anchetatorii, era coordonatoarea rețelei de prostituție.

Preotul este paroh al unei biserici din regiunea Puglia. În același timp, el este profesor de filosofie la Institutul de Științe Religioase din Torino.

 

Te-ar putea interesa și: