Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Alexandru Pătruţi din funcţia de preşedinte al Agenției Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) şi l-a numit în locul său pe Gheorghe Duţu, informează Guvernul.
Preşedintele ANRM are rang de secretar de stat.
Alexandru Pătruţi fusese numit preşedinte al ANRM în anul 2009, de către fostul premier Emil Boc.
Gheorghe Duţu a fost deputat PSD de Braşov şi este de profesie inginer mecanic.