Prim-ministrul Viorica Dăncilă îşi începe vineri vizita la Vatican, cu o întâlnire cu Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc, informează Biroul de presă al Guvernului.
Şefa Executivului va fi primită în audienţă de Papa Francisc, vineri dimineaţa, la Palatul Apostolic din Vatican. Apoi, prim-ministrul va avea o întrevedere cu Pietro Parolin, cardinal secretar de stat al Sanctităţii Sale. Agenda premierului cuprinde şi un dejun oficial oferit de Viorica Dăncilă în onoarea lui Pietro Parolin.
Vineri după-amiază, Viorica Dăncilă va efectua o vizită la Ordinul Suveran de Malta, unde va avea o întâlnire cu Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, principe şi Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta.
Întâlnirea va fi urmată de convorbiri în plenul celor două delegaţii şi de ceremonia de semnare a Acordului de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi Malta.
Premierul Viorica Dăncilă anunţa joi că va efectua o vizită la Vatican.
„În această după-amiază, voi pleca într-o vizită la Vatican, unde voi fi primită în audienţă de Sanctitatea Sa Papa Francisc. Vizita la Vatican este pe fondul bunelor relaţii bilaterale dintre România şi Vatican", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Vizita prim-ministrului Viorica Dăncilă la Vatican va avea loc în perioada 10 - 13 mai.