Premierul Nicolae Ciucă:Transilvania este un model de toleranţă şi de bună convieţuire interetnică la nivel european

Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, în discursul ţinut la Festivalul Săptămâna Haferland, despre egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie sau cultură. Șeful Guvernului a subliniat că România a ales, după 1989, drumul societăţilor occidentale şi nu-l va părăsi.

Priemierul Nicolae Ciucă a declarat, la Festivalul Săptămâna Haferland, că învăţăm unii de la alţii şi luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, radicalizare, a exceselor fundamentate pe doctrine naţionalist-populiste, rasiste sau de clasă.

„Haferland este locul binecuvântat din inima Transilvaniei unde găseşti acel sentiment de linişte interioară care reflectă sufletul oamenilor şi o istorie din care învăţăm că unitatea, răbdarea şi toleranţa sunt valori care ne fac să mergem mai departe împreună.

La un eveniment care sărbătoreşte diversitatea culturală îmi doresc să vorbesc despre ce ne uneşte pe noi toţi ca popor, despre problemele pe care le avem de depăşit împreună. Pacea şi bunăstarea naţiunii şi a membrilor săi sunt scopurile fundamentale ale oricărei societăţi democratice. Totodată, libertatea este valoarea supremă a oricărui om care trăieşte în cadrul unei astfel de societăţi.

Libertatea de a gândi, de a se informa, de a se educa precum şi libertatea de a-şi exprima indentitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă sunt toate expresii ale libertăţii omului, protejate şi garantate deopotrivă de statul român. Vedem azi de consecinţe dramatice apar când aceste valori fundamentale sunt puse în pericol din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina, nu departe de graniţele noastre.

Ştim că de modul în care gestionăm acum aceste crize, alături de partenerii noştri europeni şi trans-atlantici, depind viitorul şi bunăstarea noastră în anii care vor urma. De aceea, Guvernul pe care îl conduc are această misiune deloc uşoară de a asigura stabilitatea politică, socială şi economică într-o perioadă cu multiple crize interconectate şi cu un război la graniţă care a schimbat lumea în care trăim”, a afirmat Nicolae Ciucă în discursul ţinut, duminică, la festivalul cultural Săptămâna Haferland.

Premierul Nicolae Ciucă: România este un stat democratic

Premierul a subliniat că apartenenţa României la civilizaţia occidentală presupune împărtăşirea valorilor şi nu doar a intereselor comune, el subliniind că România nu va părăsi drumul pe care pornit după 1989.

„O spun răspicat: România este un stat democratic care a făcut în ultimii 30 de ani eforturi considerabile ca să fie un partener de încredere în rândul societăţilor occidentale dezvoltate. Noi, românii, am ales acest drum când am îndepărtat de a putere regimul comunist şi nu vom părăsi acest drum. Democraţia este un regim politic complicat funcţionează cel mai bine prin consens şi cooperare.

Desigur că într-o societate democratică există viziuni şi idei diferite, chiar opuse, care nu trebuie să se radicalizeze, ci trebuie să se tolereze pentru a ajunge la consens şi echilibru. Nicio democraţie nu este perfectă, dar se perfecţionează prin consolidare. Învăţăm unii de la alţii şi luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, radicalizare, a exceselor fundamentate pe doctrine naţionalist-populiste, rasiste sau de clasă. Totodată, democraţia trebuie apărată în ciuda tuturor obstacolelor , investind continuu energie şi încrederea noastră”, a adăugat premierul.

Nicolae Ciucă a adăugat că Transilvania este ”un model de toleranţă şi de bună convieţuire interetnică” la nivel european.

Premierul a catalogat festivalul dedicat culturii saşilor drept „un exemplu desăvârşit de păstrare intactă a unei culturi”.