Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că premierul Viorica Dancilă trebuie să își ceară scuze public pentru OUG 7, care modifică legile Justiției, și să o abroge cât mai rapid cu putință. Liberala a solicitat și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, acuzându-l că „a aruncat în criză tot ce înseamnă Justiție în România”.
„Situația de astăzi din sistemul judiciar este obligatoriu să fie detensionată, motiv pentru care, PNL cere în mod ferm două lucruri - ca doamna Dăncilă să iasă public și să-și ceară scuze pentru OUG 7 din 2019, OUG care a aruncat în aer sistemul judiciar și să spună un lucru simplu, fără să greșească din punct de vedere gramatical, și anume că dorește abrogarea și că o va și face, fără ca domnul Toader să vină cu alte glume proaste de modificare a OUG în următoarea ședință de Guvern. Iar al doilea lucru pe care PNL îl cere astăzi este demisia neîntârziată a acestui ministru care a aruncat în criză tot ce înseamnă Justiție în România. Prezența domniei sale în continuare la Ministerul Justiției aduce numai lipsă de credibilitate în sistem și în raport cu partenerii externi”, a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.
Alina Gorghiu a mai comunicat și faptul că PNL a sesizat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, instituție mandatată să sesizeze Comisia de la Veneția, pe tema ordonanțelor de urgență 7, 90 și 92. Liberala l-a numit cu această ocazie pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, un avocat al PSD, „care nu a sesizat niciun fel de ordonanță abuzivă la Curtea Constituțională a României”.
„Acest lucru se întâmplă nu pentru că ne este foarte la îndemână să facem această sesizare la fiecare abuz al puterii din România, ci pentru că nu avem un Avocat al Poporului, avem un Victor Ciorbea care este un avocat al PSD, un Victor Ciorbea care nu a sesizat niciun fel de ordonanță abuzivă la Curtea Constituțională a României, un Victor Ciorbea care a decredibilizat o instituție care, în mod normal, ar fi trebuit să apere statul de drept din România și democrația din România”, a mai declarat vicepreşedintele Senatului.