Belgradul a recunoscut "de jure" Kosovo, acceptând acordul încheiat, săptămâna trecută, sub auspiciile Uniunii Europene, referitor la gestionarea comună a punctelor de trecere a frontierei cu Serbia, a declarat, azi, premierul kosovar Hashim Thaci citat de AFP.
"Acest acord reprezintă o recunoaştere de jure a Republicii Kosovo din partea Serbiei", a declarat Hashim Thaci, în timpul unei reuniuni a cabinetului său, deschisă publicului. "Serbia a recunoscut, deci, frontiera cu Kosovo", a adăugat el. Acord la Bruxelles
Priştina şi Belgradul au încheiat un acord, vineri, la Bruxelles, în cadrul dialogului sub auspiciile UE, în ceea ce priveşte gestionarea "integrată" a punctelor de trecere dintre cele două ţări. Potrivit acordului, poliţiştii şi vameşii sârbi vor gestiona împreună cu cei kosovari, punctele de trecere a frontierei dintre cele două ţări, sub supervizarea Misiunii Europene în Kosovo (EULEX), care va fi mediator în această problemă.
Negociatorul sârb Borko Stefanovici, a subliniat, după închierea acordului, că nu este vorba despre un acord de frontieră, în măsura în care nu există la aceste "puncte de trecere a graniţei" simboluri ale statului kosovar. El a adăugat că vameşii şi poliţiştii kosovari au statutul de "controlori vamali", ca u"n fel de statut de observator".