Premierul chinez, atacat cu un pantof | VIDEO

Premierul chinez, atacat cu un pantof | VIDEO

Turul premierului chinez Wen Jiabao în Europa s-a terminat dramatic, când un protestatar a aruncat cu un pantof în el, în timp ce acesta ţinea un discurs la Universitatea Cambrigde, din Marea Britanie, anunţă AFP.

Poliţia l-a acuzat pe tânărul de 27 de ani de tulburarea ordinii publice.

Incidentul a survenit la sfârşitul vizitei de trei zile prin Marea Britanie, care a inclus şi discuţii între primul-ministru Gordon Brown şi omologul său chinez.

"E un dictator, cum puteţi să-i ascultaţi minciunile?"

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este un scandal. Cum este posibil ca această Univeristate să se prostitueze cu acest dictator?", a strigat protestatarul, întrerupându-l pe Wen Jiabao. "E un dictator, cum puteţi să ascultaţi minciunile pe care le spune?", a mai spus tânărul, înainte de a sufla într-un fluier şi de a arunca un pantof sport în premierul de la Beijing, care tocmai vorbise despre rolul Chinei în cadrul globalizării.

Pantoful a aterizat la aproximativ un metru de Wen.

În timp ce protestatarul era dat afară, le-a strigat participanţilor: "Ridicaţi-vă şi protestaţi. Să vă fie ruşine!".

Prietenia chinezo-britanică nu e pusă în pericol

"Acest comportament mizerabil nu poate sta în calea prieteniei dintre China şi Marea Britanie", a spus premierul chinez, fiind aplaudat de audienţă.

China a anunţat Guvernul de la Londra că este profund nemulţumită din cauza incidentului, dar a precizat că legăturile bilaterale dintre cele două ţări nu vor fi afectate.

Incidentul seamănă foarte mult cu protestul jurnalistului irakian Muntazer al-Zaidi împotriva fostului preşedinte George W. Bush, din 14 decembrie, când şi-a aruncat ambii pantofi în liderul american, ceea ce l-a făcut celebru în toată lumea.