Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta- arestat în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic- a ajuns astăzi la Direcția Națioanală Anticorupție. În acest dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în timp ce fostul consilier judeţean de Prahova Mihai Coman, reţinut şi el, este cercetat sub control judiciar.
Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din oraşul Comarnic. Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa. În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.
Cine este Iulian Herţanu
Iulian Cristian Herţanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L, este urmărit penal sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală. Pentru aceleaşi infracţiuni sunt urmăriţi penal şi Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la S.C. Indserv SRL Ploieşti şi S.C. Indserv Proiect SRL Ploieşti şi consilier al directorului SC Hidro Prahova SA, precum şi omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti (Ilfov), S.C. CVR Activites Group SRL Bucureşti şi S.C. Gefam Pro SRL Dobroeşti.
Perioada 2011-2015, vizată de procurori
Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herţanu, administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, Vladimir Ciorbă şi Mihai Marian Coman au constituit un grup infracţional pentru a-şi adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene. Ei sunt acuzaţi că şi-au însuşit ilegal importante sume de bani, prin schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute prin proiectul cu finanţare europeană şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat. Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.