Cezar Elisei, un editor de carte, din Iași, cu studii în Teologie și Filozofie, pornește într-un pelerinaj, pe jos, cale de 410 kilometri, până la o mănăstire din județul Constanța, intenționând ca timp de 10 zile, cât va dura drumul, să bea doar apă, fără a consuma alimente.
Este o călătorie inedită, fără precedent, iar scopul lui Cezar Elisei este să promoveze postul terapeutic și să lanseze, în același timp, o carte scrisă de el după ce s-a întors dintr-o expediție din Siberia unde, deasemenea a postit într-un sanatoriu din apropierea lacului Baykal. Acum, prin pelerinajul de la Iași, la mănăstirea Casian din județul Constanța, Cezar Elisei vrea demonstreze că organismul omului poate face față unui efort de o asemenea anvergură.
”Acest pelerinaj este mai greu decât cel din Siberia pentru că voi străbate cei 410 kilometri pe jos, nemâncat. Nu a mai făcut nimeni lucrul acesta. Specialiștii pe care i-am consultat nu știu cum se va comporta corpul privat de hrană, cu un așa consum mare de calorii”, a declarat Cezar Elisei pentru EVZ. Spune că și-a luat toate măsurile de siguranță necesare.
”Merge cineva pe lângă mine cu mașina, mi-am luat un cort pentru a mă putea odihni. Am să mă hidratez suficient. Bineințeles, pot fi și surprize. Pot să imi cedeze mușchii, sau să mă doară foarte tare, ceva. Atunci mă voi opri și mă voi odihni”, explică pelerinul. Anterior, a ținut postul de 40 de zilie, dinaintea Paștelui, 15 dintre acestea fiind petrecute in Siberia. ”Acolo se recomandă activitate medie, adică efectuarea a cel puțin 6-8 kilometri pe jos, zilnic, plus anumite proceduri care implică efort fizic”.
”Acum este postul sfinților Petru și Pavel și am găsit de cuviință să îl țin prin acest pelerinaj”, spune tânărul, mărturisind că a fost atât de impresionat de modul în care a ținut postul de 40 de zile încât a scrs o carte. ”Postul pentru mine a avut niște efecte miraculoase, la modul cel mai serios. Am avut niște afecțiuni pe care le-am tratat. Când m-am gândit cum să promovez cartea și ideea asta care m-a impresionat pe mine, tocmai m-am lovit de acet coronavirus care nu ne permite să ne întâlnim”.
Așa s-a gândit cum să promoveze ideea postului terapeutic și în același timp, ”Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile”, cartea sa. ”Voi face lansarea de carte, acolo, la mănăstirea Casian, duminică pe 28 iunie. Cu o zi înainte de hramul sfinților Petru și Pavel, care este luni, 29 iunie. Am găsit înțelegere și la IPS Teodosie și voi ajunge și la slujba de Vecernie de la Arhiepiscopia Tomisului. Asta dacă mă ajută Dumnezeu să ajung. Și trebuie să ajung”, se îmbărbătează Cezar Elisei.
Ieșeanul, de 38 de ani, pornește în pelerinajul pedestru, vineri dimineață, la ora 9,00, de la mănăstirea Bucium, nu înainte de a primi binecuvântarea de la starețul Nicodim Petre. În momentul plecării va fi prezent și psihologul Ioan Gotcă, de la Institutul de Sănătate Mintală „Dr. Ghelerter” Iași. Alături de el, pentru discuții legate de rezistența corpului uman în lipsa hranei, va fi dr. Anca Buruciuc, nutriționist.
La sfaturile medicilor, ieșeanul va consuma electroliți o dată pe zi (Magneziu, Potasiu și Sodiu) în apa potabilă, fără de care starea de deshidratare cauzată de efortul fizic prelungit s-ar accentua. În călătoria sa, Cezar Elisei va purta tricouri care în fiecare zi vor semnala un mesaj diferit cu privire la puterea și beneficiile postului terapeutic.