Aseară, Elena Udrea a intrat în direct, prin telefon, într-o emisiune în care era invitat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Candidata independentă şi-a declarat sprijinul pentru actualul şef al PMP în vederea obţinerii funcţiei de Premier.
"Eu, ca viitor parlamentar independent, o să votez Guvernul cu Traian Băsescu prim-ministru”, a declarat Udrea.
Aceasta nu l-a iertat însă pe fostul şef al statului, întrebându-l de ce a acceptat construirea unei Justiţii care face şi victime colaterale. Răspunsul lui Băsescu nu s-a lăsat aşteptat:
„Am spus că în lupta anti-corupție vor fi victime colaterale. În timpul lui Daniel Morar, exista o oarecare decență... Atanasiu a demisionat înainte să se întâmple ceva. El a fost victimă colaterală. Dar acum au apărut țintele. Sub umbrela anticorupție, au apărut țintele. Creierul operațiunii a fost SRI-ul, prin generalul Coldea; și măciuca care a distrus prin fapte neprobate a fost DNA-ul”, a afirmat fostul Preşedinte.
Momentul încins al emisiunii s-a petrecut când moderatorul Victor Ciutacu a prezentat o declaraţie a şefei PNL, Alina Gorghiu, în care aceasta declara că Traian Băsescu este mort din punct de vedere politic. Udrea şi-a apărut prompt mentorul acuzând PNL că „se comportă ca oaia râioasă care stă cu coada pe sus” şi susţinând că partidul lui Gorghiu va lua 20% la actualele alegeri parlamentare, potrivit stiripesurse.ro.