Premieră. SUA declară „teroristă” o organizație suprematistă albă

Premieră. SUA declară „teroristă” o organizație suprematistă albă

Statele Unite au calificat, luni, Mișcarea Imperială Rusă drept organizație teroristă străină, termen de regulă folosit împotriva grupărilor jihadiste.

Departamentul american de Stat a declarat că Mișcarea Imperială Rusă gestionează două tabere paramilitare de antrenament la Sankt-Petersburg și a atras neonaziști din lumea occidentală.

„Este prima dată când Statele Unite desemnează ca teroriști suprematiștii albi, ceea ce ilustrează la ce punct actuala administrație ia această amenințare în serios”, a declarat Nathan Sales, coordonator al luptei antitero din cadrul departamentului de Stat.

Mișcarea Imperială Rusă și trei lideri ai săi au fost înscriși pe liste neagră a teroriștilor mondiali special desemnați- ceea ce înseamnă că nu vor fi admiși pe teritoriul american și toate bunurile americane pe care le dețin vor fi blocate, scrie The Moscow Times.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nathan Sales a declarat că Statele Unite au fost alarmate de creșterea violenței supremetiste albe în lume, inclusiv în contextul atacurilor contra musulmanilor la Christchurch, în Noua Zeelandă, și contra hispanicilor, la El Paso, în Texas.

Președintele Donald Trump a fost criticat pentru că nu a fost suficient de critic la adresa suprematiștilor albi dar și pentru retorica acuzatoare la adresa imigranților ne-albi.

Sales a insistat asupra faptului că desemnarea Mișcării Imperiale Ruse drept organizație teroristă a fost posibilă printr-un ordin al lui Trump care autorizează desemnarea teroriștilor în funcție de pregătirea lor, formarea lor, și nu neapărat prin participarea lor la violențe.