Editura Evenimentul si Capital

DECIZIE fără precedent în România. ANUNȚUL făcut de un important SINDICAT din POLIȚIA ROMÂNĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 5064 Vizualizari

Primul spital din România construit de polițiști este unul dintre obiectivele principale ale SNAP, sindicatul agenților din Poliția Română. Decizia fără precedent a fost luată la Congresul Național de noua ehipă de conducere. Sindicatul agenților de poliție a anunțat o adevărată revoluție în sistem și vor, cu orice preț, schimbarea Legii Poliției și a Statului Polițistului. În cadrul dezbaterii ce a urmat congresului, polițiștii au atras atenția șefilor din Poliția Română și Poliția de Frontieră asupra problemelor grave cu care se confruntă oamenii legii.

Modificarea Legii Poliției, a Statutului Polițistului și construirea unui spital pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt cele trei obiective fixate de noua conducere a Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP). La Congresul Național Ordinar al SNAP, care a avut loc între 2 și 4 octombrie, a fost aleasă și noua conducere. În fruntea celui mai reprezentativ sindicat al agenților a fost ales Iulian Surugiu, care revine, astfel, în postul de președinte. El a declarat că unul dintre obiectivele actualei echipe este construirea unui spital care să deservească atât polițiștii cât și ceilalți angajați ai MAI.

„Știm, cu toții, problemele cu care se confruntă sistemul nostru de sănătate, inclusiv cel al MAI. Vom înainta demersurile necesare conducerii ministerului și factorilor responsabili, în vederea alocării de fonduri în scopul construirii acestui spital, mai mult decât necesar. Sperăm într-o reacție pozitivă din partea guvernanților și, totodată, vom face tot posibilul să atragem fonduri europene în acest sens”, a declarat Iulian Surugiu.

Revolta polițiștilor: salarii de excelență date „pe pile”

În cadrul evenimentului a avut loc și o dezbatere cu tema „Polițistul român, la răscruce?”, în cadrul căreia reprezentanții polițiștilor din întreaga țară au discutat cele mai importante probleme cu care se confruntă oamenii legii. În calitate de invitat, am aflat lucruri mai puțin știute. În „cătarea” agenților au fost reprezentanții Poliției Române și ai Poliției de Frontieră. Mai exact, comisar șef de poliție Marcel Simion, director Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și chestor de poliție Ionel Târsănoaga, din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Spre exemplu, o bună parte dintre agenți au acuzat modul în care sunt alocate salariile de excelență de către șefii de inspectorate. În opinia multora dintre reprezentanții sindicatului, sunt polițiști sau angajați civili, precum zugravi sau șoferi, care au încasat astfel de salarii nemeritat. „Cum explică Inspectoratul General al Poliției Române salariile de excelență, pe ce criterii sunt alocate acestea și care este procedura pentru că nu sunt explicate clar?”, a întrebat vicepreședintele SNAP, Viorel Șeicaru. Acesta a fost completat de mulți alți colegi de ai săi din țară care l-au întrebat pe oficialul Poliției Române cine răspunde, în acest caz, de acordarea abuzivă a salariilor de merit. Comisarul șef Marcel Simion răspuns că sunt o serie de criterii care trebuie respectate, dar stabilirea celor care primesc astfel de salarii rămâne la latitudinea inspectorului șef din județ.„În cazul în care sunt comise abuzuri, le voi raporta domnului chestor Bogdan Despescu. Știți că suntem deschiși dialogului”, a precizat Simion. O altă problemă atacată de agenții de poliție a fost cea a posturilor alocate în cadrul unei secții. „Sunt situații în care polițistul figurează pe un post și, în realitate, funcționează pe alt post. Asta deși există o prevedere legală în acest sens”, a adăugat unul dintre agenți. Ba, mai mult, sunt situații în care agenții nu sunt renumerați conform fișei postului, așa cum a precizat liderul SNAP Bacău.

Frontieră: parcul auto, la pământ în fața valului de migranți

O altă problemă gravă semnalată de polițiști este situația de la frontieră. Mai exact, sindicaliștii au precizat că lipsa personalului face aproape imposibilă alocarea liberelor alocate, pentru orele suplimentare, în contextul măsurilor luate de MAI în fața valului de migranți.„Am ajuns și la 100 de ore suplimentare”, susține liderul SNAP din Caraș-Severin. Acesta a adăugat că parcul auto nu mai este operativ, mașinile fiind distruse în timpul misiunilor de la granița cu Serbia. Apoi, susțin polițiștii, partea sârbă trebuie responsabilizată deoarece lasă, de multe ori, migranții să treacă, pentru a nu avea grija lor. Un caz grav a fost semnala și la Poliția de Frontieră Sighetul-Marmației acolo unde ATV-urile cu ajutorul cărora polițiștii merg în zonele muntoase nu mai funcționează. Motivul: firma care le repara nu mai există! „Este de neconceput ca o firmă să existe doar pentru a câștiga o licitație cu Poliția de Frontieră și, apoi, să dispară”, a punctat Iulian Surugiu. Gravă este și problema cazării polițiștilor, context în care oamenii legii au semnalat faptul că sunt pensiuni care încasează sume mari de bani de pe urma contractelor cu Poliția de Frontieră, fără să asigure condițiile la prețurile taxate.

Mesaj către președintele României: „Fiți garantul nostru!”

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:51 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:29 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 19:56 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 19:46 DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem” 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 18:13 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 18:08 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD

Articole salvate