PREMIERĂ MEDICALĂ în România. Primul TRANSPLANT ROBOTIZAT a avut loc la Brașov

PREMIERĂ MEDICALĂ în România. Primul TRANSPLANT ROBOTIZAT a avut loc la Brașov

Premieră medicală pentru România și Europa de Est, la un spital privat din Brasov, unde a fost realizat primul transplant robotizat.

Primul pacient român care a beneficiat de transplantul renal robotizat este un tânăr de 26 de ani, din  București.

„În urmă cu mai bine de 2 ani, a aflat că suferă de o boală autoimună la rinichi, iar un an mai târziu a început dializa. Salvarea lui a venit de la Brașov.

Laurențiu a primit un rinichi sănătos de la cea care i-a devenit soție în urmă cu câteva luni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Transplantul renal robotizat de care a beneficiat Laurențiu a făcut parte dintr-un maraton de intervenții chirurgicale. Alți 3 pacienți au primit un rinichi nou în acest sfârșit de săptămână. În cazul lor, organele au fost însă prelevate robotizat de la rude apropiate și implantate prin chirurgie clasică”, scrie TVR.

Pentru că spitalul din Brașov este privat, pacienții au plătit consumabilele medicale, însă medicii au lucrat voluntar.