Premieră la DNA: Procurorii își recunosc greșelile comise în două dosare cu inculpați achitați de judecători

Șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a declarat astăzi, la prezentarea bilanțului instituției pe 2010, că în cazul a doi inculpați în dosare de corupție care au fost achitați definitiv anul trecut de judecători, vina aparține procurorilor de caz.

Este o premieră pentru DNA, fiind pentru prima oară în istoria acestei instituții când se admite oficial că procurorii au greșit atunci când au încadrat anumite fapte drept infracțiuni fără să fie vorba despre așa ceva. “Aceste decizii de achitare vor fi avute în vedere atunci când se va face evaluarea anuală a procurorilor respectivi”, a precizat procurorul șef al DNA. Cele două cazuri sunt prezentate pe larg în cuprinsul raportului DNA pe 2010. În primul caz, dosarul a fost instrumentat de un procuror al Serviciului Teritorial DNA Constanța. Acesta l-a trimis în judecată, la începutul lui 2007, pe directorul general al SC Mangalia SA, acuzându-l de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pe motiv că ar fi încheiat o convenție cu un om de afaceri timișorean prin care s-ar fi angajat să-i vândă un hotel aflat în patrimoniul societății dar ulterior l-ar fi indus în eroare și ar fi vândut respectivul hotel, împreună cu altele, către alte două societăți. În cadrul procesului, instanța de judecată a constatat însă că respectiva convenție nu îl obliga de fapt pe directorul SC Mangalia SA să-i vândă hotelul afaceristului timișorean ci doar preciza posibilitatea unei astfel de tranzacții ca modalitate de stingere a unei datorii pe care SC Mangalia SA  o avea față de societatea timișoreană. Această societate avea la dispoziție și alte posibilități de recuperare a creanței, inclusiv prin acțiuni în justiție la o instanță de drept comercial. “Urmare analizării argumentelor care au fundamentat soluția de achitare dispusă, respectiv menținută de instanțele de judecată, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, apreciem că trimiterea în judecată este imputabilă procurorului”, precizează raportul de activitate al DNA pe 2010. În cel de-al doilea caz, dosarul a fost instrumentat de un procuror al Serviciului Teritorial Târgu Mureș și viza o fraudă cu fonduri europene SAPARD în valoare de aproximativ 88.000 de euro pentru care au fost trimiși în judecată două persoane, administratorul societății care obținuse fondurile respective și un responsabil tehnic de proiect. Instanța de judecată a constat că frauda a fost comisă într-adevăr dar numai de către administratorul societății, condamnat în final la 3 ani de închisoare cu suspendare. Persoana indicată în dosar ca responsabil de proiect a fost acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată pe motiv că ar fi semnat în fals patru declarații de vămuire pentru niște utilaje cumpărate în cadrul respectivului proiect. Instanța a considerat însă că declarațiile de vămuire nu au influențat în niciun fel obținerea fondurilor europene ci doar atestau primirea utilajelor și cuprindeau date tehnice despre ele.   Raportul DNA notează că procurorul de caz “s-a limitat doar la a reține lapidar” înscrisurile semnate în fals dar fără “a arăta care este legătura între aceste înscrisuri şi obţinerea pe nedrept de fonduri europene”, motiv pentru care „soluţia de achitare este imputabilă procurorului de caz”.