Evenimentul Zilei > International > Premieră în Europa: Scumpirile la gaze naturale au atins cifre record. Cuantumul de 1.000$/ mia de metri cubi a fost depășit
Premieră în Europa: Scumpirile la gaze naturale au atins cifre record. Cuantumul de 1.000$/ mia de metri cubi a fost depășit

Premieră în Europa: Scumpirile la gaze naturale au atins cifre record. Cuantumul de 1.000$/ mia de metri cubi a fost depășit

Gazele naturale și energia electrică ating noi prețuri record în Europa. Pentru prima dată în istorie, cuantumul de 1.000 de dolari pe mia de metri cubi a fost depășit. Cele mai semnificative scumpiri au fost raportate în Olanda, Marea Britanie, Germania și Franța, iar situația nu se va îmbunătăți în viitorul apropiat, potrivit specialiștilor.

Prețurile gazelor ating sume record în Europa

Prețul gazelor naturale în Europa a depășit un record înregistrat cu doar 24 de ore înainte de 1.040 de dolari pe mia de metri cubi. Europa are de achitat peste 1.100 de dolari pe un cuantum de 1.000 de metri cubi de gaze.

„Gazele rusești care intrau în Germania prin stația Mallnow s-au oprit. Volumele care circulă prin conductă au scăzut cu aproape o treime față de începutul săptămânii”, scrie presa internațională. Cantitățile de resurse care trebuiau să asigure servicii pentru sezonul de iarnă se află la cele mai scăzute niveluri din ultimii 10 ani.

În perioada ianuarie-august a anului 2019, importurile europene din Rusia au reprezentat o cantitate de 118, 3 miliarde metri cubi (bcm). Spre comparație, în aceeași perioadă a anului 2021 a fost importată o cantitate de 99 miliarde de metri cubi, cu 19, 3 bcm mai puțin.

Importurile de gaz natural lichefiat în Europa vor rămâne la niveluri scăzute, din cauză că producătorii și furnizorii au un mai mare interes pentru cererea de pe piața asiatică, potrivit unui raport întocmit de firma de specialitate Inspired Energy.

Trei furnizori de energie din Marea Britanie au părăsit piața

În ultima lună de zile, 10 companii furnizoare de energie din Marea Britanie „și-au închis definitiv ușile”. Trei furnizori și-au încetat serviciile miercuri. Aproximativ 1, 7 milioane de gospodării au fost nevoite să își schimbe furnizorul.

În Olanda, care prezintă un sistem de referință pentru Europa, prețurile gazelor naturale au crescut cu 13,4% la 98,23 euro per megawatt-oră. Aceeași situație a fost remarcată și în Marea Britanie. Prețul energiei în Germania a crescut cu până la 12% la 132 per megawatt-oră. În Franța, prețurile au crescut cu 10,3%.

Ce se întâmplă în România? O analiză realizată pe baza comparatorului de prețuri al ANRE indică o scumpire de aproape 14 lei în doar patru zile pentru un consum de 1.000 kwh. „În doar patru zile, adică în perioada 22-26 septembrie, am observat că prețul maxim pentru o ofertă cerută de mine, a crescut cu 13,50 lei. Mai exact, pe data de 22 septembrie, am cerut o ofertă pentru un consum mediu de 1.000 kWh pe lună, în București, preț fix, pentru o perioadă de un an, cu livrarea începând cu data de 1 octombrie 2021. Dacă prima dată când m-am uitat pe ANRE, prețul maxim era de aproape 402 lei, după patru zile, când am revenit asupra ofertei, prețul maxim a crescut până la 415 lei. Adică, cu aproape 14 lei a crescut prețul maxim, în doar 4 zile”, potrivit Antena 3.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.