Premieră în biserici. Spovedania în pandemie. Noi reguli transmise de Patriarhia Română

Premieră în biserici. Spovedania în pandemie. Noi reguli transmise de Patriarhia Română

Reguli în premieră privind spovedania credincioșilor, citirea unor rugăciuni în biserică sau pomenile au fost stabilite de Patriarhia Română care a trimis îndrumări către toate unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară

Pandemia de coronavirus a schimbat, în premieră, modul în care atât credincioșii cât și preoții trebuie să se comporte în biserică, pentru Sfânta Liturghie dar și pentru spovedanie sau rugăciuni.

Ultimele măsuri anunțate de Patriarhia Română anunță că, spre a evita aglomerările de persoane, atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 metri.

De asemenea, oficialii Bisericii Ortodoxe recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis care sunt noile îndrumări bisericești care se aplică din data de 17 iunie 2020.