Premieră: Ghiţă şi Vîntu în "Cu Naşu' la Psihiatru!"

Telenovela SOV - Seby Ghiţă s-a relansat în procesele de toamnă, cu episodul "Asasinatul de pe 13 aprilie!", cu Vîntu în rol de victimă. "Ucigaşul" Ghiţă: "Sigur n-o fi fost 1 aprilie?"

Bătălia pentru Realitatea TV continuă, iar cuplul Sorin Ovidiu Vîntu - Sebastian Ghiţă trece printr-o nouă criză.

A venit rândul lui SOV să declare că Ghiţă a vrut să-l asasineze. Culmea ironiei, Vîntu a făcut declaraţia şoc în procesul în care el este cel judecat pentru că l-a ameninţat cu moartea pe Sebastian Ghiţă.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nu au vrut să ţină cont de declaraţia lui Vîntu, motivând că nu are legătură cu dosarul. Situaţie în care SOV a prezentat "probele" ziariştilor care au asistat la proces.

Ambientalul lui SOV

Este vorba despre trei înregistrări audio ambientale, despre care Vîntu susţine cu tărie că le are de la SRI. Cel mai probabil, însă, acestea au fost făcute în vreun birou, cu aparatură care se găseşte la vânzare şi pe Internet.

Într-una dintre înregistrări, doi apropiaţi ai lui Ghiţă, Alexandru Iacobescu şi un anume "Chesi", discută, liber, despre asasini.

Vîntu susţine că asasinarea sa ar fi trebuit să aibă loc pe 13 aprilie. Managerul Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, i-a răspuns ironic: "Sigur n-o fi fost de 1 aprilie!?".

Ghiţă a continuat pe acelaşi ton: "Cei de la Hollywood, când au turnat Cu Naşul la Psihiatru, au greşit distribuţia: în locul lui de Niro trebuia ales domnul Vîntu!".

Uite DNA, nu e ANAF

SOV a mai susţinut că Ghiţă ar fi cercetat de DNA, după o sesizare a ANAF, vizând neplata de TVA în valoare de aproape 69 milioane lei, de către compania Asesoft SA, controlată de Ghiţă.

Acesta a prezentat, însă, EVZ, un Certificat de Atestare Fiscală, datat 29 septembrie 2011, din care reiese că Asesoft SA nu are datorii la bugetul de stat.

"VÎNTU E-N PĂMÂNT"

Înregistrarea ambientală

A. Iacobescu: SRI, p...a, ăla n-ai ce să... Chesi: Doi-trei trebuie foarte bine şi foarte bine pregătiţi şi aş aduce de ăia de la USLA. A.I.: Da. C: În direct, că nu-şi sunt anchetaţi de... A.I.: Aşa ceva? C: Zic că să nu facă vreo măgărie, iei unul de afară. I: Da, că ăia habar nu au. C: Ai înţeles? Din Moldova, din Ucraina, din p... mea. I: Da, normal. C.: Eu îţi spun ce aş face eu, mă. Eu aşa aş face. I: Da. La (...) chiar sunt la cote mici. C: Care vine, a tras 15 gloanţe şi a plecat acasă. I: Corect. C.: Ai înţeles? I: Vîntu e-n pământ. Citiţi şi:

  • Vîntu către Sebastian Ghiţă: "Am împuşcat sute de rakeţi, nu zeci, sute. Mă refer la propriu"