Într-o intervenție pe care a avut-o, dumincă seara, la România Tv, premierul României, Viorica Dăncilă a discutat despre câteva aspecte care îi neliniștesc pe români, printre care pensiile și salariile.
Prim-ministrul României a declarat că respectă pensionarii și este total de acord cu „pretențiile” acestora de a se bucura de o bătrânețe liniștită. În privința salariilor, premierul a dorit să liniștească românii, spunând că nici acestea și nici pensiile nu vor scădea, ba chiar vor cunoaște o creștere semnificativă în următoarele luni.
„Eu am un mare respect pentru pensionari și știu că aceștia așteaptă, după o viață de muncă, să le fie răsplătite eforturile cu sume pe măsură și sunt total de acord cu acest lucru. Este necesară o lege a pensiilor. Trebuie să reglăm aceste nedreptăți din sistem. Avem o variantă, dar avem dificultăți din punct de vedere tehnic. Pensia minimă va crește, punctul de pensie va crește de la 1000 la 1100 , iar acesta va ajunge la 1775 în anul 2020. Vom aplica același principiu corect și european, pentru a exista pensie reală”, a spus premierul.
„Ne-am propus ca anul acesta să mergem cu pensia în Parlament, vom face tot ce este posibil dar este important ca atunci când venim cu o lege a pensiilor, să nu avem probleme cu aplicarea acesteia. Anul acesta, până la sfâtșitul anului, noi ne-am propus o serie de legi pe care trebuie să le finalizăm. Vrem să finalizăm și legea sănătății, și legea manualului... sunt o serie de legi pe care trebuie să le finalizăm până la sfârșitul anului”, a mai spus premierul, la România Tv.
„Legea salarizării a fost făcută pe patru piloni principali. Am încercat să egalizăm salariile pentru aceeași muncă și pentru același post pe care îl ocupă cineva. A trebuit să ne asigurăm că bugetul este unul sustenabil pentru a crește salariile. Vreau să elimin această teamă, bugetul este unul care permite acest lucru. Educație este un alt domeniu care are o importanță majoră în România. Tot personalul din domeniu a avut o creștere salarială de 15% pentru toți cei care lucrează în acest domeniu. Pe 1 martie 2018, cadrele didactice vor cunoaște o creștere salarială de 20%. În ceea ce privtește sistemul de sănătate, și acesta va cunoaște creșteri salariale. Medicii vor beneficia, de la 1 martie, de o creștere la această grilă până în 2022, pentru toate categoriile bugetare, o grilă foarte bine argumentată”, a mai declarat Viorica Dăncilă.