Prelungirea stării de alertă. Ponta: „România, singura țară din UE cu restricții sporite”

Prelungirea stării de alertă. Ponta: „România, singura țară din UE cu restricții sporite”

Victor Ponta, preşedintele Pro România, s-a pronunțat marţi seară, în cadrul unei emisiuni televizate, împotriva prelungirea stării de alertă, propusă de guvernul PNL.

Fostul premier a declarat că din toată Uniunea Europeană, România a rămas singura ţară cu restricţii sporite. „În Paris sau Roma putem sta în restaurant”, a afirmat Ponta.

„Și-a dat demisia ministrul de Interne, șeful poliției? Ce trebuie să se întâmple că să iasă cineva, domnul Orban, domnul Vela, șeful poliției de acolo, să ne explice cum e posibil că la 5 zile după ce primești o plângere a unei fete minore, împotriva unui individ care era liberat condiționat pentru omor, să se întâmple așa ceva. Anul trecut ministrul de Interne al PSD și-a dat demisia la 3 zile de la nenorocirea de la Caracal.

Azi la ora 15 s-a încheiat faimoasa achiziție de 50 de milioane de euro. Eu am împărțit la pensia minimă și mi-au dat 250.000 de pensionari. S-a schimbat la licitația aia, să nu mai fie pe legislație europeană, e masca facială tip, adică putem să le facem și noi. Din acest motiv eu și Pro România nu le-am votat guvernul, nici starea de urgență, iar joi nu le vom vota nici starea de alertă, pentru că nu are legătură cu sănătatea românilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce Raed Arafat era criminal, acum doar el vorbește, nu mai sunt miniștri pe acolo, nu mai e nimeni”, a afirmat Victor Ponta.

„Cred că și domnul Tăriceanu va vota împotriva. Nu știu ce face PSD, nu e treaba mea. Eu explic oamenilor că din toată UE, România a rămas singură țară cu restricții sporite. Dacă mergem acum la Paris sau Roma și intrăm la restaurant. Orice om întreabă cum de au crescut cazurile în starea de alertă. Păi atunci hai să o scoatem, poate scad.

Pe site-ul OMS există și secțiune cu număr de teste efectuate. Americanii fac 200.000, Germania face 100.000, la noi merge zici că e cocoașa, sus-jos. Păi de ce, domnule? Dacă sunt multe cazuri la Brașov, de ce îmi pui stare de alertă la Mangalia și Constanța?

Pe domnul Vela nu l-am mai văzut, mi-e și dor de el. La vama nu e. O față se duce la poliție, reclamă un viol, nu se întâmplă nimic, or zice că tot Dragnea e de vină și pentru asta?”, a completat fostul prim ministru.

„Eu l-am auzit și pe domnul Barna că "nu, domnule, ce stare de alertă!". Dar după aia s-a sucit, o fi primit faxul de undeva”, mai spune Ponta la RomâniaTV.