In ianuarie 1963, Charlie Watts renunta, in sfarsit, la slujba si la angajamentele cu alte... trei formatii (Blues Incorporated, grupul lui Art Wood, fratele lui Ron Wood, si Blues by Six - trupa lui Brian Klnight) pentru a li se alatura definitiv celor de la Rolling Stones.
Charlie avea sa recunoasca mai tarziu ca era convins ca Stones sunt nebuni, acceptand sa cante deseori fara bani si sa traiasca de azi pe maine, insa a fost atras de energia si de pasiunea lor pentru Rhythm’n’Blues. De cealalta parte, Richards afirma ca dorinta de a-l avea pe Charlie ajunsese o obsesie aproape comuna si poate asta a fost, la randul sau, un mic factor ce a tinut trupa unita.
Tony Chapman, in opinia lui Keith - unul dintre cei mai prosti bateristi pe care i-a cunoscut vreodata, este concediat in stilul Stones: „Fuck off!”. Incercarea lui Tony de a-l lua si pe amicul sau Bill Whyman a fost un esec; basistul se simtea bine in trupa, asa ca pana la finele lunii The Rolling Stones se pregatesc sa cucereasca lumea.
La finele lui ianuarie sunt concediati de la Marquee de patronul Cyril Davies, brusc trecut de partea puristilor, care afirma ca „nu sunt foarte autentici si nici foarte buni”. In fapt, era vorba de bani, intrucat trupa ceruse mai mult decat cele 16 lire pe care le primea in total pentru cantare (iar publicul era format din 600 de platitori de bilete in valoare de 4-5 lire bucata).
Numarul spectatorilor creste saptamana dupa saptamana, astfel ca, in scurt timp, in fata noului club intitulat „The Crawdaddy” se formeaza cozi de adolescenti abia asteptand sa danseze pe mese pe muzica trupei.
Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO.
The Rolling Stones se bucura de primele aparitii in presa engleza si se intalnesc pentru prima data cu trupa Beatles la un concert pe care aceasta il sustinea la Royal Albert Hall. Despre urmarile acestei intalniri, cititi maine in „Evenimentul zilei”.