Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a fost pus sub urmărire penală de DNA Suceava, pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Acesta declarând, miercuri, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect.
Sinescu a declarat, miercuri, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, transmite Agerpres.
El este acuzat că l-a menţinut pe Săvel Botezatu, aflat în prezent în arest preventiv, în funcţia de primar al comunei Udeşti, deşi acesta fusese găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate.
Un alt capăt de acuzare vizează exercitarea deficitară şi subiectivă de către Sinescu, în funcţia de prefect, a controlului de legalitate asupra hotărârilor Consiliului Local Udeşti, prin care s-a concesionat ilegal, fără procedură de achiziţie publică, suprafaţa de 806 hectare din patrimoniul comunei Asociaţiei ACAUP OADICI Udeşti, constituită la iniţiativa primarului Botezatu şi cu complicitatea casierei primăriei Marinela Borza, din patru angajaţi ai Primăriei Udeşti, pentru obţinerea ilegală din fonduri europene de la APIA Suceava.
De asemenea, Florin Sinescu este suspectat că în toamna anului 2012 ar fi intervenit în activitatea APIA Suceava, în afara cadrului legal şi oficial, urmărind ca scop aprobarea de către funcţionarii APIA Suceava a subvenţiilor către Consiliul Local Udeşti în campania 2012, deşi cererea de subvenţii nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate.