Prefectul de Călăraşi şi primarul comunei Nana vor fi audiaţi luni în Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile, informează Agerpres.
"Luni vor fi invitaţi prefectul judeţului Călăraşi, primarul comunei Nana, care va veni şi cu registrele agricole. Pentru ziua de marţi avem reprezentanţii ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), Institutului Fundulea şi ADS (Agenţia Domeniilor Statului), iar pentru ziua de miercuri avem pe avocata firmei Berfige, firmă care a compactat cele 290 hectare şi a vândut terenul doamnei Ioana Băsescu", a declarat pe 19 februarie senatoarea Gabriela Firea.
Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu nu s-a prezentat pe 19 februarie la audierile Comisiei şi, potrivit membrilor acesteia, îi va fi trimisă o a cincea invitaţie.
Preşedintele Comisiei parlamentare, Eugen Nicolicea, a declarat că de data aceasta invitaţia va fi prin agent procedural, adică printr-un membru din staff-ul comisiei.