Predoiu primește sprijin nesperat din PSD! Scandal la vârful Justiției pe tema SIIJ

Predoiu primește sprijin nesperat din PSD! Scandal la vârful Justiției pe tema SIIJ

Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, afirmă că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) trebuie desființată, în contextul în care Jurnalul a publicat un articol în care autorul explică faptul că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a consultat la „mișto” magistrații cu privire la desființare SIIJ.

Ana Brichall susține că a fost mustrată de colegii din PSD pentru declarațiile făcute și că au existat presiuni serioase din PSD pentru menținerea SIIJ. Birchall mai punctează că „SIIJ, în forma promovată șmecherește de Iordache și gașca lui de susținători, este toxică pentru sistemul judiciar și pentru domnia legii”.

„Daca tot scrie despre acest subiect poate totusi autorul articolului, pentru informarea corecta a cititorilor, precizeaza ca in toate memo-urile pe care eu le-am semnat privind pozitia Romaniei pentru cauzele aflate pe rolul CJUE, am asumat NUMAI pozitia ministerului justitiei ( inclusiv in discutiile din sedintele de guvern sau semnand cu observatii) si am refuzat sa imi asum punctele de vedere promovate de MAE prin ministrul delegat al afacerilor europene si agentul guvernamental. Si da nu au fost discutii usoare, din contra, au fost discutii dificile, cu multe presiuni inclusiv din partea unor colegi de cabinet ( a se vedea secretarul general al guvernului de la acea vreme) discutii care mi-au adus numeroase critici inclusiv prin faimoasa declaratie a lui Dancila, la doar cateva saptamani de la numire, cum ca regreta ca m-a propus ministru, dar NU am cedat si am sustinut realitatea, si anume SIIJ, in forma promovata smechereste de Iordache si gasca lui de sustinatori, este toxica pentru sistemul judiciar si pentru domnia legii!

Si da este adevarat, cum am anuntat si public, ca la inceputul lunii august am dispus organizarea in cadrul ministerului justitiei a unui grup de lucru intern, sub coordonarea ministrului justitiei, care sa consulte toate institutiile si asociatiile profesionale si sa analizeze punctele de vedere pe care le-am primit de la acestea( alaturi de mii de mesaje primite de la romani).

Ne puteți urmări și pe Google News

Si da concluzia majoritara a fost ca SIIJ sa fie desfiintata!

Nu am prezentat public, oficial, concluziile grupului de lucru ( care va asigur ca au analizat cu profesionalism si seriozitate punctele de vedere primite) pentru simplul motiv ca plenul CSM nu a transmis punctul sau de vedere( noi am primit doar punctul de vedere al sectiei de procurori din cadrul CSM). De ce nu au transmis, in ciuda numeroaselor adrese trimise de noi? Raspunsul se poate desprinde, cu usurinta, din comportamentul sicanator ( ca sa nu spun de hartuiala) pe care fosta sefa CSM, Lia Savonea, l-a avut fata de mine si MJ!

PS actualul ministru al justitie a continuat procesul de consultare si a prezentat un punct de vedere conform analizei bine si profesionist realizate de MJ!”, a scris Ana Brichall, pe contul său de Facebook.