Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat că nu renunță la ideea de a desființa Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
Predoiu susține că modul de înființare a acestei secții, care are ca principal rol, acela de a investiga magistrații, a fost unul deficitar. „În primul rând, modul în care a fost construită este deficitar. O competență adresată strict unei categorii profesionale și nu fenomenului de corupție ca atare. Apoi modul în care a fost neintegrată în structura piramidală a Ministerului Public, în modalitatea în care procurorul șef al acestei secții emite acte procesuale fără să poată fi cenzurat de către procurorul general, modul în care a funcționat această secție”, a spus Predoiu la sediul MJ.
Declarația lui Predoiu se așează ca o mănușă peste alte declarații publice ale unor asociații de magistrați care militează pentru desființarea Secției Speciale. Aceste asociații de magistrați susțin, în mod fals, că SIIJ nu poate exista atâta vreme cât are competență exclusivă de a cerceta anumite categorii de angajați sau anumite tipuri de infracțiuni, uitând că și tribunalele militare, DNA sau DIICOT, funcționează după același principiu.
La începutul lunii noiembrie 2019, Cătălin Predoiu credea că soarta Secției de Investigații a a Infracțiuniolor din Justiție trebuie tranșată doar de Parlament. "Domnul prim-ministru a subliniat ieri în Parlament că vom merge pe o intervenţie în Parlament, vom merge pe proiect de lege, vom discuta pe legile justiţiei, dar eu sper că vom avea o reacţie rezonabilă din Parlament. Există în sistemul judiciar o tensiune enormă faţă de această Secţie specială. Sunt magistraţi care reclamă desfiinţarea ei peste noapte, dacă vreţi, sunt magistraţi, mai puţini, care spun că este o reparaţie. Eu sunt gata să înţeleg raţiunea pentru care s-a gândit o reparaţie, dar pe bază de studiu, să vedem despre ce este vorba. În orice caz, nu pot rămâne lucrurile astfel. Noi începem să lucrăm în Parlament şi aşteptăm o reacţie responsabilă din partea Parlamentului", spune Predoiu.