Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în cauza Lavric c. României (Cererea nr. 22231/05, Decizia din 14 ianuarie 2014) că statul a încălcat dreptul la viaţă privată al doamnei Lavric, prevăzut în art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin exonerarea răspunderii unui jurnalist pentru două articole în care acesta a criticat în termeni excesivi activitatea reclamantei, aducându-i atingere reputaţiei.
Jurnalistul publicase în cotidianul "România Liberă" două articole – "Corupţie judiciară. Procuroarea Lavric a falsificat două rechizitorii" şi "Elena Lavric – procuroarea care falsifică rechizitorii", în care a folosit expresii precum "procuror măsluitor" şi "rebut profesional", potrivit site-ului www.juridice.ro.
Jurnalistul o acuza pe reclamantă că ar fi solicitat începerea urmăririi penale a lui A.B. pe nedrept, în două cauze distincte, într-una dintre ele A.B. fiind condamnată şi apoi parţial achitată, iar în cealaltă A.B. obţinând încetarea urmăririi penale (a se vedea punctele 6-9). Reclamanta a înaintat o acţiune în instanţă împotriva jurnalistului, solicitând ca acesta să fie condamnat pentru calomnie. Dacă în primă instanţă a avut câştig de cauză (amendă penală în valoare de 10 milioane de lei vechi), instanţele superioare au considerat însă că jurnalistul este nevinovat, acesta emiţând doar "judecăţi de valoare" în exercitarea dreptului la liberă exprimare.
În decizia sa, Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă în materia libertăţii de exprimare şi a respectului vieţii private. Cu privire la circumstanţele cauzei de faţă, Curtea adaugă "articolele se referă la activitatea profesională a reclamantei în funcţia de procuror. Procurorii sunt funcţionari publici (în original, civil servants – n.), parte a sistemului judiciar, a căror îndatorire este să contribuie la administrarea corectă a justiţiei" (punctul 34).
Conform Curţii, "nu există îndoială că într-o societate democratică indivizii au dreptul să comenteze şi să critice administrarea justiţiei şi oficialii implicaţi în înfăptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critică nu trebuie să treacă de anumite limite, întrucât este în interesul public ca procurorii, precum şi judecătorii, să se bucure de încrederea publicului. Se poate deci să fie necesar ca statul să îi protejeze de acuzaţii nefondate" (punctul 35).
În ceea ce priveşte argumentul că articolele ar conţine judecăţi de valoare şi nu afirmarea unor fapte, Curtea consideră că, deşi această distincţie este într-adevăr importantă (a se vedea Cumpănă şi Mazăre c. României, Aplicaţia nr. 33348/96, punctul 98), trebuie avut în vedere şi faptul că în cazul judecăţilor de valoare trebuie să existe un temei real suficient pentru a le justifica, în caz contrar acestea fiind considerate excesive (punctul 39).
"În cauza de faţă, Curtea nu este convinsă că afirmaţiile făcute de jurnalistul A.S. pot fi considerate pure judecăţi de valoare. Curtea notează că articolele în cauză conţineau acuzaţii cu privire la o conduită nelegală şi improprie a reclamantei. Astfel, jurnalistul afirma, în special, că reclamanta, exercitând funcţia sa de procuror, a abuzat de prerogativele sale şi i-a adus lui A.B. acuzaţii în mod nelegal. De asemenea, a mai afirmat că reclamanta a fost implicată în luare de mită şi în falsificarea rechizitoriilor cu privire la A.B. Aceste acuzaţii reprezintă, în viziunea Curţii, afirmarea unor fapte în legătură cu care instanţă naţională de ultim grad nu a solicitat dovezi relevante" (punctul 40).
Adiţional, "Curtea consideră că acuzaţiile cu privire la presupusele fapte de corupţie şi la incompetenţa reclamantei sunt de natură gravă, pot afecta reclamanta în exercitarea obligaţiilor ei şi pot prejudicia reputaţia ei" (punctul 41).
În fine, Curtea distinge cauza prezentă de cauza Bladet Tromsø şi Stensaas c. Norvegiei (Cererea nr. 21980/93), având în vedere faptul că jurnalistul a publicat în articolele sale paragrafe ale plângerilor depuse de A.B. la autorităţi faţă de conduita reclamantei, fără însă a se delimita în mod clar de opiniile acesteia. În plus, Curtea a avut în vedere că plângerile lui A.B. nu reprezentau rapoarte ale unor instituţii, ci doar acuzaţii ale unei persoane fizice depuse în cadrul unei proceduri administrative (a se vedea punctele 46-47).
Curtea a considerat deci că există o încălcare a art. 8 al Convenţiei şi a acordat reclamantei daune morale în valoare de 4.500 de euro, mai arată sursa citata www.juridice.ro