Practicile de tip „Portocală” compromit dosare ale unor infracțiuni grave

Practicile de tip „Portocală” compromit dosare ale unor infracțiuni grave

Subiectul intervențiilor în procesele penale și al condamnărilor „bătute în cuie” înainte ca judecătorul să intre în „camera de chibzuință” este readus în discuție de jurnaliștii de la DâmbovițaNEWS, care au dat publicității o serie de capture foto ale unei conversații purtate pe Whats App între două persoane, despre care sursele publicației citate susțin că una ar fi procuror, iar alta – polițist.

În esență, discuția vizează condamnarea cu executare a doi inculpați, influențarea declarațiilor și intervenții la judecători, adică fapte de natură penală care ar fi trebuit să se concretizeze într-o anchetă imediat după apariția capturilor în spațiul public, adică 13 octombrie 2018.

Din fotografii rezultă că respectiva convestație a fost purtată de pe identitatea de Whats App a celui care ar fi polițistul (n.r. – casetele de dialog cu verde), iar cel care face referire exacte condamnare (n.r. – „3 ani și 10 luni”) la intervenții (n.r. – „să ajungă dosarul la ai noștri”) sau influențarea declarațiilor din proces (n.r. – a reținut cât să spună esențialul”) ar fi procurorul.

Ne puteți urmări și pe Google News

În contextul în care pe rolul Tribunalului Dâmbovița se afla un dosar de trafic de minori, cauza 4481/120/2016 , cele două persoane – „Polițistul” și „Procurorul” – discută despre finalul procesului.

„Procurorul” îi spune „polițistului” în data de 27 februarie 2017 că inculpatul în cauză va fi condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni (vezi facsimil 7), în condițiile în care infracțiunea gravă de care era acuzat se pedepsește de la 3 la 12 ani: „De la Târgoviște o să plece cu 3 ani și 10 luni suficient să intre la executare”. Potrivit portalului instanței, în dosarul cu numărul citat, respectivul inculpate a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni de închisoare, pe data de 10.03.2017, la nici două săptămâni de la discuția pe care o prezentăm în facsimile. „Procurorul” dictase pe Whats App decizia în condițiile în care tot el dădea asigurări: „Deja am vorbit cu cineva de acolo să ajungă dosarul la ai noștii (sic! – exprimarea din text) (…) noi nu mai facem apel la pedeapsă (…)”. Interlocutorul, adică „polițistul”, scrie despre partea vătămata din dosar, la fel de agramat: „mă uimește că a fost în stare să rețină declarația (…) sa (n.r. – corect „s-a”) chinuit vreo 4-5 ore să scrie, se vede că nu e dusă la școală”. „Procurorul” îl liniștește însă: „Când totul este aranjat aceste detalii nu prea mai contează, mai avem la Ploiești și ne putem bucura pe deplin”.

Identitatea celor doi care poartă discuția pe Whats App nu este confirmată, deși jurnaliștii de la DâmbovițaNEWS publică numele lor. Un comunicat al DIICOT transmis la închiderea ediției precizează: „Documentele aduse la cunoștința opiniei publice de către publicația online dâmbovițanews.ro, reprezentând pretinse discuții avute, prin intermediul unei aplicații, de către domnul procuror Ghirdoveanu cu un ofițer de poliție judiciară, nu sunt reale, pretinsele convorbiri fiind publicate de altfel, pe același site și în luna octombrie 2018”.

DIICOT precizează că acest caz a intrat în atenția Inspecției Judiciare la cererea inculpatului vizat în dosar, iar IJ a clasat cauza cu privire la susnumitul procuror. Mai mult, IJ a hotărât să îi apere reputația procurorului în cauză. Tot DIICOT precizează că inculpatul a formulat și o cerere de revizuire a deciziei de condamnare, demersul fiind respins.