X

Practicarea unui jurnalism de încredere. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Autor: Radu Ștefănescu / Data publicarii: 17-07-2019 07:07

Obiectivul consultării este crearea unor norme care să permită practicarea unui jurnalism în care să se poată avea încredere. Proiectul se concentrează pe procesul de ”fabricatie” a jurnalismului și nu neapărat pe conținutul unic. Pentru prima dată în acest gen de inițiativă, va fi recompensată respectarea principiilor jurnalismului așa cum le cunoaștem și cum le-am învățat, nu cum se practică astăzi.

17 iulie

 

Practicarea unui jurnalism de încredere. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

 

 

Pe 17 iulie s-au născut John Jacob Astor, James Cagney, Earl Staley Gardner, Donald Sutherland, Juan Antonio Samaranch, Ion Alexandrescu, Nicolae Neagoe.

 

 

Tradiţional în calendar, sau ”Kalendar” Circovii de vară continuă cu Sf. Mare Mucenică Marina, motiv creştin suprapus peste vechea sărbătoare a femeilor, care ţinea trei zile, probabil iniţierea secretă în confreriile feminine. ”Sătenii nu ştiu în ce zi cade şi din trei zile, doar s-o nimeri una”, (Speranţia). Secretul „surorilor” era şi este bine păstrat. Poate că mai ştiu „toate vorbele şi toţi paşii” unele femei şi le transmit din mamă în fică, dar le este frică să le spună.

 

Strict interzis femeilor şi mai ales femeilor însărcinate să lucreze după prânz, sub aspre pedepse, să nu fie „mărinite”. Se dă de pomană.

 

 

Marele savant german Julius Lips arăta că în prezent, pe Pământ coabitează toate erele omeneşti posibile de la cea a pietrei şlefuite, a neoliticului, până la societatea post-industrială. Aşa cum se „coabitează” la noi!  Şi se întreabă ce vor constata arheologii peste zece mii de ani, în speranţa că atunci vor mai exista oameni şi arheologi.

 

Vă spun toate acestea deoarece am primit corespondenţă (cam jumătate din corespondenţa mea vine din străinătate) de la un arheolog ucrainian, doctor în istorie, Oleg Martinciuc, un tip instruit, nemaipomenit de simpatic, gata mereu să ajute şi să spună o vorbă bună. l-am cunoscut în anturajul astronomului Anatoli Zaiţev cu care am proiecte de colaborare la mai multe programe de astrologie informatică.

 

Ei bine, bunul ucrainian m-a întreabat ceva, o taină care nu este a mea, așa că o să vă povestesc altă dată, sau niciodată. I-am dat nişte sfaturi, că am de unde. Am cea mai bună provizie de sfaturi din lume!

 

Dar nu am mai discutat despre astrologie de ceva timp. Dacă suntem la capitolul sfaturi, să vă dau un sfat: un horoscop pe zodii, care este general, trebuie apoi particularizat, individualizat de fiecare cititor în parte.

 

Adică dacă spun „atenţie ce vorbeşti la serviciu” şi eşti în vacanţă, trebuie să înţelegi „atenţie ce vorbeşti pe plajă” iar dacă eşti la munte „atenţie ce vorbeşti la pic-nic, la grătar”. Adaptaţi la cazul particular personal, ţinând cont de atitudine, de clasificare, de generalizare, de acţiunea respectivă.

 

Cred că aţi înţeles despre ce este vorba, dacă nu, mai am sfaturi…

 

Dar iată ceva interesant ce am mai găsit în curierul de Bruxelles, nu mai este chiar cu limba de lemn, este vorba despre jurnaliști:

 

European Broadcasting Union, (EBU) împreună cu partenerii săi, Reporterii Fără Frontiere, Agenția France Presse și Global Editors Network a anunțat lansarea unei consultări publice oficiale referitoare la Journalism Trust Initiative – JTI.

 

Obiectivul consultării este crearea unor norme care să permită practicarea unui jurnalism în care să se poată avea încredere. Proiectul se concentrează pe procesul de ”fabricatie” a jurnalismului și nu neapărat pe conținutul unic. Pentru prima dată în acest gen de inițiativă, va fi recompensată respectarea principiilor jurnalismului așa cum le cunoaștem și cum le-am învățat, nu cum se practică astăzi. Media vor fi conforme cu normele atâta timp cât asigură transparența în ce privește acționariatul, sursele de venituri și fac dovada că prezintă garanții profesionale.

 

Din mai 2018, peste 120 de experți reprezentanți ai media mondiale, locale , naționale, asociații ale consumatorilor, companii tehnologice de informații, autorități de reglementare și ONG-uri au lucrat la dezvoltarea unor norme profesionale în cadrul unei serii de trei ateliere conduse de Comitetul European de Normare-CEN. La începutul lui iunie, anul acesta, participanții au adoptat un document care definește indicatorii de calitate pentru practicarea unui jurnalism în care se poate avea încredere. Astfel, sunt enumerate o serie de criterii de transparență, de profesionalism și de conduită etică pe care părțile contributoare le-au considerat drept practici optime, esențiale pentru a avea încredere în media. Între altele, documentul furnizează un chestionar cu clauze-tipice și o listă de control lizibilă pentru tot ce înseamnă dispozitiv electronic pentru a informa despre distribuția algoritmică a informațiilor.

 

Consultarea publică este un element esential pentru orice procedură de stabilire a normelor și, începând de acum, până în octombrie, partenerii Jornalism Trust Initiative solicită comentarii referitoare la propunerile lor. Marele public, dar și mediile profesionale sunt invitate să-și dea avizul, să aducă amendamente și propuneri specifice pentru cele 16 clauze pe baza unui formular descărcat de pe CEN și a unei adrese electronice dedicate: jti@rsf.org.

 

În plus, va fi dezvoltat un site interactiv. Consultarea publică are drept scop lărgirea posibilităților de participare și, eventual, consolidarea legitimității Inițiativei pentru Jurnalism.

În conformitate cu liniile directoare ale CEN, toate comentariile vor fi evaluate de mai multe comitete de redacție, apoi vor face parte dintr-un examen final de aprobare în cadrul unui atelier, după care vor fi publicate la sfârșitul anului.

 

EBU se bucură de posibilitatea oferită participanților de a-și face cunoscute comentariile asupra normelor elaborate de vasta coaliție de parteneri din industria media și de membrii EBU, a declarat Noel Curran, directorul EBU.

 

În momentul în care va fi gata, documentul va fi disponibil pentru normare pentru toate tipurile de media, putând folosi la auto-evaluare sau pentru organizarea unui audit de specialitate. Astfel, va fi posibilă certificarea oficială pentru a garanta un jurnalism de încredere.

 

 

Iubiţii mei cititori, v-aş mai da multe sfaturi dar „ars longa, vita brevis” aşa că Forţa sa fie mereu cu voi, aici şi oriunde, astăzi şi mâine, pentru că oricine ştie că… mâine este, în definitiv, o altă zi!

☼    ♂     ♀

 

 

BERBEC  Astăzi nu trebuie să te repezi ca berbecul, nu pune întrebări indiscrete care deranjează anturajul, familia. Mult calm şi discreţie! De asemenea, nu dezvălui amănunte personale! Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fii cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie.  Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare şi usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti.

TAUR  Determinarea ta începe să-şi arate rezultatele în carieră. Şeful tău este mulţumit şi poate să-ţi propună un nou proiect, o nouă perspectivă. Nu te încânta, nu îţi dă şi bani mai mulţi! Planetele sunt dispuse complex, planetele personale sunt înşirate după Soare, sugerând că ai de ales între două sau mai multe posibilităţi. Luna este afectată, ieri a fost în eclipsă, se resimte declanşând mici crize şi schimbări de situaţie.  Ca în toate dimineţile, dacă te duci la serviciu, atunci oboseşti. Normal, ca într-un banc cu Bulă! Da, dar astăzi poţi să ai şi o veste bună şi o seară relaxantă şi plăcută, poate la un film bun, la modă, poate în parc cu prietenii şi căţeii. Nu ai căţel? Vai, ce ruşine!

 

GEMENI  Trebuie să pui linii de demarcaţie, să înalţi garduri la propriu şi figurat, ca să nu fii invadat în viaţa ta personală de oportunişti şi mitocani. Fii politicos, dar nu te lăsa folosit! Încercă să închizi, să pui un marcaj clar între situaţiile din trecut şi cele pe care vrei să le începi. Atât în afaceri, serviciu, viaţă profesională cât, mai ales, în domeniul personal, pe plan sentimental şi al intereselor tale. Din nou ţi se cere ajutorul, în familie. Toată perioada, toată ziua, stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică, o operaţiune „de cadastru” de stabilire de frontiere spirituale.

 

RAC  Astăzi te simţi singur în mijlocul mulţimii. Faptul că nu găseşti un suflet-pereche te apasă puţin mai mult. Mulţumeşte-te cu ce ai, dar nu înceta să cauţi, pierzi când renunţi, nu înainte! Luna îţi poate da falsa impresie că totul depinde numai de tine, că toate stau doar pe umerii tăi, că eşti un Atlas modern. Impresia că totul este în responsabilitatea ta nu te părăseşte toată ziua, dar te face mai serios şi mai precaut. Şi te simţi singur, foarte singur, chiar dacă eşti la un meci de fotbal! Dacă eşti celibatar impresia de împovărare şi solitudine te ajunge şi acasă. Dacă nu, ai o şansă să fii pus la punct, adică că nu eşti tu chiar Atlas: eşti trimis să arunci gunoiul şi să cumperi pâine de unde ştii, proaspătă să fie, că ai uitat, cuprins de probleme psihologice!

LEU   Atmosfera este tensionată, dar tu îţi păstrezi azi sângele rece de vânător. Trezeşti invidii, dar leul nu vânează… furnici, după cum nu se trage cu tunul după muște! Domeniul sentimental este avantajat, noaptea este promiţătoare! Atmosfera se încălzeşte la propriu şi la figurat la serviciu, sau unde munceşti, dar atitudinea ta rece de prădător te face un bun conducător, o călăuză în vremuri grele. Cu Venus favorabilă, lucrurile par să stea mai bine, eşti avantajat. Şi nu numai în dragoste, Venus, în astrologie este „micul benefic” care aduce avantaje şi îndulceşte necazurile, în general. Evită să aduci acasă problemele de la serviciu, lasă tensiunea şi frustrarea pe pragul căminului tău.

 

FECIOARĂ  Unele amănunte scapă celorlalţi, dar nu ţie! Sunt zvonuri, se şopteşte… Azi poţi afla unele amănunte picante sau tulburătoare despre ierarhie, colegi sau rude. Foloseşte-le când trebuie! Dimineaţa trebuie să reduci ritmul personal, dar aşa ca să nu se vadă. Trebuie să înţelegi că mai repede nu înseamnă mai bine. De mult ritmul cotidian general a întrecut limita până la care lucrurile se puteau face bine şi solid. Viteza cu orice preţ duce la superficialitate şi derizoriu. Iar pe şosea, la amendă, sau accident! Ai ocazia să aflii nişte informaţii confidenţiale. Sper că nu eşti dus cu plută să le spui în gura mare!

 

BALANŢĂ   Treci printr-o perioadă în care îţi găseşti cuvintele mai greu şi eşti mereu obosit. Acest lucru poate să contrarieze persoanele dragi. Spune-le că „ai o conjunctură nefastă”, dar trece! Spiritul de competiţie fără reguli care domneşte în jurul tău nu este pe placul tău, te tulbură şi de scandalizează, îţi lasă un gust amar şi un sentiment de nedreptate socială. Cauţi echilibrul, ca orice Balanţă. Trebuie să-l realizezi treptat, în etape, ca la acomodarea cu marile înălţimi, pe munte. Totuşi spiritul tău de armonie atrage şi provoacă şi gelozii, la locul de muncă, poate şi în societate.

 

SCORPION  Cei din jur nu pot să-ţi citească gândurile. De fapt, dacă ar putea, ar fi o nenorocire! Încearcă, astăzi, să explici cu  calm şi complet ceea ce vrei de la ei, fără să-i „înţepi” prea mult! Ai tendinţă să-ţi reprimi sentimentele ca să te arăţi mai dur şi mai tare decât eşti în realitate. Pentru cine nu te cunoaşte, merge! Dar pentru ceilalţi, cei dragi, familia, prietenii buni, lasă să-ţi cadă armura, exoscheletul tău de Scorpion veninos şi arată-ţi sufletul bun şi caracterul senzual. Nu poţi să stai tot timpul cu sabia scoasă! Mai mult, cine scoate sabia, de sabie va pieri! Încearcă un sistem de alianţe şi prietenii de convenienţă!

 

SĂGETĂTOR  Ai probleme financiare şi sentimentale. Ia-le pe rând! Astăzi termină ce ai început şi abordează băncile şi ratele. Problemele sentimentale lasă-le pentru mai pe seară. Poate plouă! Şi ce este mai plăcut decât derularea unei poveşti de dragoste în sunetul ploii. Ai o dimineaţa ceva mai densă în care trebuie „să muşti şi să fugi”! Cu tot respectul, dar comparaţia canină se potriveşte foarte bine, nu ai timp de explicaţii şi politeţuri orientale. Veni, vidi, vinci! În varianta ta trebuie să convingi repede şi complet, pregăteşte-ţi tot ce trebuie. Rămâi vigilent şi atent la orice zvon sau intrigă de culoar.

 

CAPRICORN   Se pare că ai un mare dar al fabulaţiei, al povestirii. Cu toate că eşti predispus la exagerari gen Munchausen, nu renunţa la punctul tău de vedere, ci susţine-l cu multă pasiune şi umor. O intuiţie, un simţământ, accelerează activitatea în direcţia intereselor tale. Ai ghicit bine! Comunicare nu este pe culmi, nu are volum, dar are calitate. Se pare că oamenii de succes sunt cumpătaţi la vorbe. Ia exemplu de la ei. Ai o mare capacitate de concentrare, nu te deranjează deloc bruiajul cotidian. Spui bancuri şi exagerezi. Este foarte bine, continuă până seara, simte-te excelent!

 

VĂRSĂTOR  Astăzi bazează-te pe logică, intuiţia este în vacanţă! Trebuie să faci faţă unor probleme diverse, mari şi mici. Fă ordine, dimineaţa situaţiile urgente de serviciu, apoi interesele tale! O zi ceva mai dificilă, dar care pote trece repede şi în linişte dacă vorbeşti puţin şi nu ieşi din rutină. Mai ales nu propune ceva şefilor şi nu lua cuvântul la vreo întâlnire, conferinţă, briefing. Femeile din jurul tău, de orice sex ai fi, îţi fac probleme astăzi. Fie gelozii de pisici răsfăţate, fie încercări de genul „corect sau greşit”, adică îţi pun întrebări la care ştiu deja răspunsul, dar testează sinceritatea ta. Un balamuc întreg… Trece, ziua are doar douăzeci şi patru de ore!

 

PEŞTI Conjuncţia multiplă amplifică simţul tău de responsabilitate. Doreşti mai mult echilibru, să te sprijini pe oameni siguri, de încredere. Este o atitudine spirituală necesară şi benefică! O zi rezervată lucrurilor obişnuite, programului cotidian. Un proiect al familiei, poate o construcţie, poate o mică afacere, solicită atenţia ta imediată. Trebuie să precizezi unele lucruri, dar mai înainte cere şi părerea familiei, chiar dacă unii dintre ei, din familie, nu se pricep. Fă-i să participe, să se simtă bine în familia ta, ca membrii importanţi cărora li se solicită sfatul. Poţi continua cu succes cu sprijinul întregii familii!